web counterweb counter

ceas Doxa Anti-Magnetic, oţel, calibru 1147 (baza ETA 1080), fabricaţie anii ’40

Acest ceas Doxa Anti-Magnetic este echipat cu un mecanism Doxa 1147 cu 17 rubine (a fost fabricat şi în variante cu 15, 19 şi 21 de rubine) şi secundar central (derivat dintr-o bază ETA 1080), cu diametrul de 23,3 mm şi înălţimea de 4,15 mm. Acest mecanism era atît de fiabil încît a fost modificat şi de alte manufacturi orologere, unele celebre, pentru a dezvolta calibre noi: Ebel 104, Dugena 866 şi chiar Girard-Perregaux 45. Ceasul are diametrul de 37 mm şi distanţa între anse de 18 mm. Ancora de tip swiss cu palete din rubin şi balansierul din glucydur cu şuruburi de compensare efectuează 18.000 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură o rezervă de mers de 42 de ore. Carcasa este din oţel, în stare bună. Capacul spate, din oţel, are logo-ul Doxa la interior, iar pe exterior are ştanţată seria 6195411 \ 10334 1. Coroniţa este cea originală, în formă de cabochon, specifică anilor ’40. Cadranul este foarte bine conservat, cu toate inscripţiile intacte, inclusiv scala gradată de pe margine. Indicatoarele aurii, tip sword & spear, foare elegante, sînt cele originale. Ceasul merge foarte precis chiar şi astăzi, la peste 70 de ani de la fabricare.

 

„Totul se schimbă: oamenii, maşinile, moda, doar ceasurile rămîn un adevărat atribut al bunului gust şi al stilului. Cu cît este mai veche tradiţia şi istoria unui ceas, cu atît mai atractiv este acesta. Este exact ceea ce credem aici, la Doxa”. Sînt cuvintele fondatorului acestei celebre case orologere, Georges Ducommun, rostite cu mai bine de 120 de ani în urmă. Fondată în 1889 în inima Elveţiei, Doxa înseamnă „opinie unanim acceptată” în greaca veche. Georges Ducommun (1868-1936), fondatorul brandului Doxa, s-a născut ca al 13-lea copil al unei familii sărace dintr-un mic orăşel elveţian din munţii Jura, numit Le Locle. Pentru a se putea întreţine, Georges a început să lucreze de mic ca ucenic într-o fabrică de ceasuri. A fost o chestiune de timp pînă să ajungă să iubească mecanismele complicate care l-au făcut celebru peste ani. La numai 20 de ani, Georges Ducommun şi-a deschis propriul atelier de ceasornicărie, dar a fost nevoit să muncească din greu, mergînd uneori pe jos zeci de kilometri pentru a livra ceasurile comandate. Cînd a fost inventat automobilul, Ducommun a fost primul care şi-a cumpărat unul, construindu-şi un garaj şi o benzinărie proprie. Fiind un om de afaceri perspicace şi în acelaşi timp un împătimit şofer, el a înţeles să reacţioneze în propriul fel: a început să producă ceasuri pentru maşini şi pentru panourile de instrumente ale avioanelor. A fost primul care a folosit un mecanism de înaltă calitate cu o rezervă de putere de 8 zile, pe care l-a şi patentat în 1908 iar astăzi este cunoscut ca „Doxa 8 zile” (folosit multă vreme de Bugatti pentru echiparea maşinilor sale de curse). Ceasurile Doxa au intrat în cultura populară şi sînt sinonime astăzi cu calitatea şi precizia.

 

Ceasul provine din colecţia personală, arată şi funcţionează bine. Posibil să aibă nevoie de o revizie, ultima a fost făcută acum cinci ani. Se livrează cu cureaua de prezentare, nouă, din piele neagră, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”), 100% handmade. Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi „cutii”.

 

Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.


Leave a Reply

error: Content is protected !!