A.H.C.I. Académie Horlogére des Créateurs Indépendents. Membrii ei sunt orologeri de excepţie; ei expun de regula la un stand separat în cadrul Târgului de Ceasuri de la Basel.
Ac. Organ indicator format dintr-o piesă de metal, în general subţire şi uşoară, cu forme diverse, care se deplasează pe un cadran sau pe o scală gradată. Ceasurile au, în general, 3 ace pentru a indica orele, minutele şi secundele.
Ac retrograd. Un ac care se mişcă într-un arc de cerc, în loc de un cerc. Cînd ajunge la sfîrşitul traseului, se întoarce instantaneu la punctul de plecare. Acele retrograde pot oferi indicaţii variate ca orele, minutele, rezerva de mers etc.
Accutron. Primul ceas electronic comandat de un diapazon, lansat în anul 1960.
Afişare analogică a orei. Este metoda clasică de afişare, cu arătătoare rotitoare. Cu rare excepţii, ceasurile de mână sofisticate afişează ora în mod analogic.
Afişare retrogradă. Afişarea retrogradă a minutelor este cuplată de o oră săritoare. Un arătător de minute parcurge o scala în sens retrograd (sens invers de rotaţie în raport cu acele unui ceas obişnuit) şi când ajunge la zero, ora, afişată numeric într-o fereastră, avansează cu o unitate. Apoi indicatorul de minute sare înapoi la începutul scalei sale.
Ajustare. Acţiunea de a ajusta perioada pendulului, lungind sau scurtînd oscilatorul.
Aliaj. Un aliaj este un amestec de metale format din două sau mai multe componente. Aliajele sînt denumite după metalul de bază. Aurul pur ar fi mult prea moale pentru a fi utilizat ca metal pentru ceasuri; amestecarea sa cu alte metale, în vederea creării unui aliaj din aur, face ca metalul rezultat să fie mai rezistent şi mai practic. Metalele care fac de obicei parte din aliajele din aur sînt argintul, paladiul şi cuprul. Cantitatea de metal de baza continuta in aliaj se exprima in carate.
Numărul de Alternanţe, Alternanţe pe oră (a/h). Unitate în care orologerii măsoară frecvenţa de oscilaţie a balansierului. Alternanţele pe oră reprezintă numărul semi-oscilaţiilor realizate de un balansier într-o oră. O alternanţă este deplasarea unei pendule sau a unui organ oscilant limitată de două poziţii extreme. O oscilaţie a balansierului sau a pendulei (un tic-tac) numără două alternanţe. O valoare tipică este de 28800 de alternanţe pe oră, adică 14000 de ticuri şi 14000 de tacuri. Pentru a calcula frecvenţa de oscilaţie în Hz, se împarte numărul de alternanţe la constanta 7200. Valorile uzuale de alternanţe sunt de 18000 (2.5 Hz), 21600 (3 Hz) şi 28800 (4 Hz). Ceasuri ale firmei Zenith sunt caracterizate prin valoarea de 36000 (5 Hz).
Amortizor. Piesă elastică a cărei scop este de a amortizeze şocurile la care sunt supuşi pivoţii axelor balansierului.
Amplitudine. Masurarea in grade a miscarii unui ansamblu format din balansier si arc: amplitudinea este unghiul intre pozitia de echilibru si alungirea sa maxima.
Ancadratură. Ansamblu de piese detaşate (carcasă, cadran, ace, geam, coroană) care, îmbrăcînd mecanismul, contribuie la aspectul definitiv şi unitar al ceasului. Toate elementele necesare pentru a fabrica un ceas, cu excepţia mecanismului. Printre altele, carcasa, arătătoarele, cadranul, geamul (sticla), coroana.
Ancora. Este una dintre piesele cele mai complicate ale unui ceas mecanic. Ancora este realizată din alamă sau din oţel. Ea are un dublu rol: pe de o parte să transmită forţa dinspre roţile dinţate către balansier, cu scopul de a menţine oscilaţia celui din urmă, pe de altă parte să împiedice declanşarea necontrolată a mecanismului armat. Ancora şi roata ancorei sînt regulatoarele mersului unui ceas
Ancoră cu pietre. Ancoră ale cărei palete sunt prevăzute cu pietre rezistente, confecţionate de obicei din rubine, sticlă sau diamant.
Ancoră cu piroane (ancoră Roskopf). Întrebuinţată mai ales la ceasurile cu mecanisme ieftine. Este compusă din două ştifturi care fac împiedicarea ritmică. Deschiderea este reglată printr-un şurub fixat la marginea plăcii.
Angrenaj. Ansamblul de roţi dinţate şi pinioane ale ceasului.
Angrenaj de sonerie. Ansamblul de roţi şi pinioane care acţionează soneria.
Ansamblare. Aşezare a diferitelor piese care compun mecanismul. Operaţiile (altădată complet manuale) sunt astăzi automatizate. Elementul uman, care în principal doar controlează, a rămas însă primordial.
Antimagnetic. Un ceas poate fi calificat ca antimagnetic dacă el continuă să funcţioneze într-un câmp magnetic de 4800 A/m şi prezintă o abatere de mers de maximum 30 secunde/zi. Mecanismele magnetizate pot fi demagnetizate cu ajutorul unui dispozitiv special.
Antişoc. Denumire atribuită ceasurilor capabile să suporte, fără o consecinţă supărătoare, o cădere acidentală de la înălţimea de 1 m pe o suprafaţă dură, răspunzînd astfel criteriilor riguros definite de Organizaţia Internaţională de Standardizare, fondată la Geneva în 1947.
Aplice. Cifrele sau semnele orelor, decupate în metal şi apoi lipite sau nituite pe cadran.
Arătător de ratrapantă. Este un arătător suplimentar, folosit pentru a măsura doua evenimente care încep în acelaşi timp, dar care au durate diferite. Ratrapanta este cuplată sub arătătorul cronografului, pe acelaşi ax, printr-un mecanism suplimentar, de o mare complexitate şi ca atare foarte greu de realizat. Un buton special permite oprirea ratrapantei şi citirea timpului intermediar corespunzător. Următoarea apăsare a butonului special are ca efect deplasarea rapidă a arătătorului ratrapant sub arătătorul cronografului, care, astfel, este ajuns din urmă din mers, întrucât el a continuat să se rotească. Această operaţie poate fi repetată ori de câte ori se doreşte. Primele cronografe cu ratrapantă au apărut în 1883. Ceasurile de mînă cu ratrapantă sînt cunoscute din 1920. Ceasurile mecanice dotate cu un astfel de mecanism sînt destul de rare şi de o valoare deosebită, aceasta datorită gradului mare de dificultate a realizării lor.
Arbaletă. Resort laminat utilizat pentru transmiterea forţei motrice în anumite ceasuri americane de consolă (de şemineu).
Arbore. În ceasornicărie, termen sinonim pentru „ax” (de exemplu: ax de barilet): în general este un corp cilindric pe care se fixează o roată dinţată ce trebuie învîrtită.
Arc cilindric. Arcul spiral cilindric pentru cronometre a fost inventat de englezul John Arnold în 1775. În 1792 Louis Abraham Breguet (1747-1823) realizează un arc asemănător care se foloseşte şi astăzi la ceasurile fine.
Arc rappel. Resort a cărui funcţie este de a aduce o piesă în poziţia iniţială; este utilizat, de exemplu, pentru a împiedica ciocanul unui clopot să bată necontrolat.
Arc spiral. Este montat pe spiral cu ajutorul unui nit din cupru. Partea exterioară a arcului spiral este prinsă, la rîndul ei, printr-un ştift (nit), de un butuc fixat pe puntea roţii oscilatoare, pe care se află compasul regulator, fixat cu ajutorul a două şuruburi. La unul din capetele acestuia se află cheia spiralului (două piroane din aramă, paralele, între care este prinsă spira). Cu ajutorul cheii se ajustează spiralul (partea oscilatoare) – cu cît este mai scurtă oscilează mai repede, şi invers, dacă o lungim oscilează mai rar. Prin aceste scurtări sau lungiri se reglează mersul ceasului.
Aripă. Nume atribuit dinţilor unui pinion.
Armare. Operaţie care constă în a întinde resortul unui barillet şi care se efectuează fie manual (cu ajutorul unei coroane\ remontoar sau a unei chei), fie automatic (prin rotor).
Armare automată. Dispozitivul de rearmare automată a fost inventat de Beaumarchais (“parintele” lui Figaro) în 1755. El a realizat pentru marchiza de Pompadour un ceas cu rearmare fără cheie. În acest scop folosea o lamelă care rotea un inel montat pe cadran.
Aripioară. Organ care prin opunere cu frecarea aerului moderează viteza unei piese mobile, asemenea unui braţ suspendat de eşapament.
Asortiment. Ansamblu de piese ce compun eşapamentul (roată de eşapament, ancoră, platou) şi care transformă mişcarea rotativă a rotiţei într-un du-te-vino al balansierului.
Atomic (ceas atomic). Principiul orologiului atomic a fost enunţat de chimistul american Willard F. Libby (1908-1980), care a obţinut premiul Nobel pentru chimie în 1960. Orologiul atomic asigură o mare precizie şi stabilitate: într-un milion de ani două orologii cu cesiu pot să se deregleze cu 3 secunde. Ceasurile atomice cu cesiu au fost create pe ipoteza că proprietăţile atomice nu se schimbă, în special frecvenţele radiaţiilor corespunzînd tranziţiilor între nivele de energie. Etalonul atomic corespunde unui rezonator ce furnizează referinţa ultimă, şi o parte electronică ce generează, plecînd de la un oscilator cu cuarţ de 5MHz, un semnal de excitaţie spre 9,191 GHz. Interacţiunea celui din urmă cu „jetul” atomic în rezonator furnizează un semnal de eroare care vine să corecteze în permanenţă frecvenţa oscilatorului cu cuarţ ce este aservită frecvenţei tranziţiei atomice. Precizia unui ceas atomic: aparate comerciale aproximativ 10–12 [ceasurile atomice din Physikalisch-Technische Bundesanstalt (Germania) şi de la National Institute of Standards and Technology (SUA): 10–14]; ceasurile de laborator cu cesiu (ceas lucrînd în fîntînă atomică, realizat în 1995 de Laboratoire Primaire du Temps et des Frequences al Observatorului din Paris): 3×10–15 (cu o marjă de 0,26 nanosecunde pe zi). Alte tipuri: pe hidrogen (cele mai stabile, pînă la 1 sec. în 3000 de ani), pe rubidiu (cele mai ieftine), pe ioni de mercur limitaţi (stabili pe termen lung, experinţe în curs). Există astăzi în lume 200 de ceasuri atomice, legate între ele prin sateliţi.
Autoquarz. Ceas cu cuarţ fără baterie. Un generator, angrenat de mişcarea mâinii, încarcă un condensator care la rândul său alimentează motorul ceasului.
Automat. Personaj animat sau obiect divers, aflate în mişcare pe cadranul ceasului, de exemplu o moară de vînt sau o catapultă.
Întoarcere automată. Mecanism suplimentar care armează resortul ceasului, utilizând mişcarea mâinii ca forţă de întoarcere. Primul mecanism cu un sistem de întoarcere cu rotor a fost comercializat de firma elveţiană Rolex. Întoarcerea se făcea numai într-un sens de rotaţie.
Automatic. Ceas al cărui resort se întoarce prin mişcarea mîinii celui care îl poartă. Numeroase dispozitive au fost realizate începînd cu sfîrşitul secolului XVIII. Cu toate acestea, dispozitivul numit „cu rotor” s-a generalizat începînd cu anii 1940 în ceasurile de mînă. Originea acestui sistem se regăseşte într-un document al Academiei Franceze a Ştiinţelor, din 23 decembrie 1778, care descrie o piesă depusă de Hubert Sarton, ceasornicar din Liège. La ora actuală este cel mai vechi text descriptiv al unui sistem automatic înregistrat. În 1942 fabricantul de eboşe Felsa a realizat şi el un angrenaj cu schimbare de viteză.
Aviator (ceas de). Adevăratele ceasuri de aviator sunt protejate contra câmpurilor magnetice. Multe dintre ele sunt cronografe, au un indicator de 24 ore şi o lunetă rotitoare cu măsurarea distanţei-timpului.
Ax. Termen sinonim cu „arbore”. Ceasornicarii au obiceiul de a spune, de exemplu, axul balansierului.
Axul balansierului. Toate axele sunt arbori, mai puţin cel al balansierului pe care îl numim „ax”.
– B –
Balamale “pierdute”. Acest termen desemnează balamalele invizibile ale carcaselor de ceas. Lépine a fost primul care a realizat acest tip de carcase, cu „balamale pierdute”.
Balansier. Inel metalic care constituie organul regulator al oricărui ceas mecanic, împreună cu spiralul balansierului. Cele două componente determină în cea mai mare măsură precizia unui cronometru mecanic.
Balansier orizontal. Traversă oscilantă ale cărei braţe susţin fiecare cîte o greutate, utilizat în primele orologii mecanice ca organ regulator.
Balansier oscilant. La origine, un balansier dispus orizontal, apoi un inel care reglează viteza esapamentului; din 1675 – asociat cu un resort spiralat.
Balansier „Haltère”. Pod oscilant echipat cu o greutate la fiecare extremitate, utilizat în ceasuri înaintea inventării balansierului spiralat.
Balansier bimetalic. Până la inventarea spiralului de balansier auto-compensator erau folosite pentru ceasuri de mare precizie balansiere de compensare bimetalice. Ele erau formate din doua inele concentrice, cel exterior din alamă, iar cel interior din oţel. Corpul balansierului era secţionat în două jumătăţi, pentru a permite dilatarea inegală a celor două materiale. Sub efectul temperaturii se schimba momentul de inerţie al balansierului bimetalic şi compensa astfel variaţiile datorate temperaturii a lungimii spiralului din oţel.
Balansier cu arc spiral. În 1674-1675 Christiaan Huygens introduce o nouă inovaţie, balansierul cu arc spiral, ce va marca o nouă etapă în istoria orologeriei.
Balansier din glucydur. Acest tip a înlocuit balansierul bimetalic, după inventarea spiralului de balansier auto-compensator. El este compus dintr-un aliaj de cupru, la care s-au adăugat 3% de beriliu şi circa 0,5% de nichel. El poate fi recunoscut după culoarea sa aurie şi se deosebeşte uşor de balansierele mai simple, din nichel, care au culoarea argintie. Balansierele din glucydur se pretează perfect la echilibrarea şi la reglarea de precizie.
Balansierul Gyromax. Este o invenţie din anul 1951 a firmei Patek Philippe. El se recunoaşte după cele 8 discuri cu fante, plasate în proxiFmitatea inelului balansierului. Aceste elemente permit o reglare foarte exactă a frecvenţei de oscilaţie.
Barilletul. Este motorul oricărui ceas mecanic. Se compune dintr-o roată dinţată şi o cutie cilindrică, de cele mai multe ori închisă cu un capac. In interiorul cutiei este înfăşurat resortul, elementul care acumulează energia necesară pentru funcţionarea ceasurilor mecanice.
Barillet de greutate. Barilet pe care o coardă înfăşurată şi terminată cu o greutate pun în mişcare angrenajul unui ceas.
Barillet cu resort. Conţine un resort cu motor, care transmite forţa motrică.
Barillet dinţat. Contrar bariletului neted, legat de tambur printr-un lanţ sau o coardă, bariletul dinţat este fixat pe o roată ce angrenează restul angrenajului.
Barillet suspendat. Barilet dinţat fixat numai de mecanism, în partea superioară.
Bătaie. Numărul tic–tacurilor obţinute într-un timp dat. O pendulă de podea „bate la secundă”, adică o dată în fiecare secundă.
Benzi de Geneva. Decoraţie elegantă, în formă de ondulaţii, a punţilor mecanismelor speciale.
Bijuterii. Ansamblu de pietre preţioase, pentru ceasornicărie, montate în orificiile pivoţilor pentru a reduce frecările. Un mecanism obişnuit are între 15 şi 19 rubine.
Bilă orară. Se folosea odinioară pentru a indica ora, cu ajutorul unei bile ce aluneca de–a lungul unui stîlp semnalizator construit în vîrful unui turn.
Blanc rulant. Mecanism în stare de funcţionare, pregătit pentru operaţiunile finale (reglare, ajustare) şi de finisare (aurire, semnare).
“Bombonieră”. Canelură fixată în luneta unui ceas, pentru a fixa geamul.
Braţ. Raza unui balansier circular.
Buletin de mers. Document oficial emis de instituţii specializate (precum COSC), care îi dă unui ceas dreptul să poarte numele de „cronometru”. Documentul certifică faptul că ceasul a trecut cu succes unele teste severe care se referă la precizia sa de mers (mers diurn, coeficient termic, etc.).
Buton (poussoir). Piesa care permite comanda funcţiunilor, de exemplu la cronografe comandă pornirea, oprirea şi punerea pe zero a arătătorului cronografului.
– C –
C.O.S.C. Contrôl Officiel Suisse de Chronomètres. Autoritate federală elveţiană, cu sediul social la Chaux-de-Fonds şi cu filiale la Bienne, Geneva şi Le Locle, care toate realizează testări oficiale de cronometre şi eliberează certificate care corespund preciziei mersului acestora. Abrevierea COSC există din 1973.
Cabestan. Orologiile aflate în clopotniţe medievale de mari dimensiuni se armau cu ajutorul unui tambur pe care era înfăşurată o frînghie (cabestan) sau a unei roţi cu spiţe, fixate pe una din extremităţile bariletului.
Cabochon. O piatra preţioasă care iese în evidenţă pe cadran sau pe coroană.
Cadran. Organ indicator, piesă metalică rotundă etc., ce indică în moduri diverse orele, minutele, secundele pentru ceasurile şi pendulele obişnuite. Indicaţiile sunt date prin cifre, diviziuni sau semne (index) cu forme diverse.
Cadran luminos. Cadran care permite citirea orei chiar şi în obscuritate. În acest scop cifrele, indecşii şi chiar arătătoarele sunt acoperite cu o masă luminoasă. Radiul, foarte utilizat în trecut, a fost înlocuit cu tritiul, mesotorium şi radiotoriul.
Cadran cu 13 piese. Cadran format din 12 cartuşe smălţuite, avînd indecşii orari dispuşi în jurul unei a 13-a piese centrale, adesea smălţuită şi decorată, la rîndul ei.
Cadru plat. Cadrul orizontal al unui orologiu modern de clopot.
Calendar anual. Calendar cu indicarea zilei, datei, lunii şi, în parte, a fazelor lunare.
Calendar complet. Ceas cu indicaţie corectă a datei, de exemplu 1 martie sau 28 februarie.
Calendar perpetuu (Quantiema perpetuă). Mecanism complex de calendar care ţine seama, fără corecţie manuală, de diferitele lungimi ale lunilor, până în anul 2100. Pentru ceasurile de mână, quantiema perpetuă există din 1927 (Patek Philippe). Modelele cu armare manuală, produse în serie, există din anul 1941, cele cu întoarcere automată din 1962. Cel mai mic ceas cu calendar perpetuu are diametrul de 23 mm. Un exemplu de ceas cu calendar perpetuu este Grande Chronomaster XXT Quantième Perpétuel a manufacturii elveţiene Zenith.
Calibru. Defineşte dimensiunea şi forma unui mecanism şi a pieselor sale. Denumirea calibrului permite o identificare exactă a ceasului, de exemplu pentru comandarea pieselor de rezervă.
Calibru de manufactură. Este un calibru al anumitor firme, numite manufacturi, care le produc de regulă în exclusivitate pentru nevoile proprii.
Calibru Lépine. Mecanism în care toate roţile sunt sub podurile balansierului ceasului.
Carcasa (cutia) ceasului. Serveşte pentru a proteja mecanismul ceasului. Pentru ceasurile de mână se folosesc cutii protejate contra infiltraţiilor de apă sau etanşe la apă. Există o multitudine de diferite forme de carcase (rotunde, ovale, rectangulare, etc.).
Carură. Partea mediană a carcasei ceasului, în care se plasează mecanismul.
Carusel. Dispozitiv rotativ analog cu tourbillonul, dar mult mai robust.
Centrală orară. Instalaţie de înaltă precizie (este vorba cel mai adesea astăzi de un orologiu electronic cu quartz sau unul atomic), care livrează impulsuri unei serii de orologii secundare şi care controlează cîteodată ea însăşi un sistem public de distribuţie a orei exacte.
“Ceapă”. Ceas cu formă asemănătoare unei cepe, produs în secolul XVIII de fabricanţii de ceasuri franţuzeşti.
Ceas automatic. Ceas al cărui resort este încărcat (întors) cu ajutorul mişcărilor realizate de mîna persoanei care îl poartă. Pe baza principiului atracţiei terestre, se învîrte un rotor ce transmite arcului energia astfel acumulată, prin intermediul unui mecanism adecvat.
Ceasul brăţară. Această soluţie este revendicată de doi inventatori: francezul Louis Cartier, care a realizat în 1904 un ceas brăţară pentru aviatorul Santos Dumont, şi elveţianul Hans Wilsdorf, fondatorul firmei Rolex. În 1910 Rolex a pus la punct cronometrul brăţară. Primele ceasuri brăţară cu armare automată au fost brevetate în 1924 de H. Cutte şi J. Haword.
Ceas “cu bătaie”. Ceas în care un ciocan loveşte interiorul carcasei şi permite astfel aflarea orei în funcţie de numărul de bătăi. Imaginat de Julien Le Roy în jurul anului 1750.
Ceas cu cremalieră. Ceas care, pus în mişcare de propria sa greutate, alunecă de-a lungul unei cremaliere rectilinii.
Ceas de mînă. Primul ceas de mînă a fost “inventat” în 1650 de către filosoful şi matematicianul francez Blaise Pascal, care a purtat la încheietura mîinii un ceas de buzunar.
Ceas electric. A fost inventat în 1840 şi îi aparţine lui Alexander Bain. În acelaşi timp, fizicianul Charles Wheastone inventa distribuţia electrică a orei plecînd de la un orologiu central (“orologiu mamă”). Ceasul de mînă electric a fost realizat în 1953 de francezul Lip.
Ceas etanş. Un ceas care rezistă la transpiraţie, la picături de apă şi de ploaie, precum şi la pătrunderea apei, dacă este scufundat timp de 30 de minute la o adâncime de 1 m în apă. O normă ISO fixează o limită de debit de aer de 50µg / minut, la o diferenţă de presiune de 3 bar. Normele pentru ceasurile de scufundare sunt şi mai severe (1 oră la o adâncime de 100 m). Primul ceas etanş a apărut în 1926, cînd Hans Wildorf şi echipa sa de la Rolex au început primul ceas cu montură absolut etanşă: Rolex Oyster (ermetic ca o stridie). El a fost testat cu succes cu ocazia traversării înnot a Canalului Mînecii.
Ceas figurativ. Ceas în care carcasa adoptă o formă dată (de exemplu forma unui scarabeu, a unei viori, a unui simbol etc.).
Ceas cu quartz. Ceas electronic cu indicaţie analogică sau numerică care foloseşte un rezonator cu cuarţ ca bază de timp. La cuarţurile moderne, frecvenţa standard este de 32768 Hz. Precizia de mers standard este de +/- 1 minut pe an. Cercetarile privind utilizarea cuarţului ca rezonator pentru orologii au început în 1920. În 1929, ceasornicarul american Warren Alvin Marrison a pus la punct un orologiu funcţionînd cu un rezonator de acest tip. Reamintim că proprietăţile piezoelectrice ale cuarţului au fost prezentate în 1817 de către abatele Hauy, fondatorul cristalografiei, şi demonstrate experimental de Pierre şi Jacques Curie în 1880, ei descoperind piezoelectricitatea. Lucrările în acest domeniu au fost continuate de Gabriel Lippmann, care a obţinut premiul Nobel pentru fizică în 1908. Ceasul cu cuarţ a fost realizat de inginerul elveţian Hetzel în 1954. Primele ceasuri cu cuarţ au fost comercializate de firma Seiko în 1969 – 1970. Interesantă este şi istoria acestei firme. În 1877, Kintaro Hattori a înfiinţat un mic atelier de reparat orologii care va deveni Seiko (în limba japoneză înseamnă “precizie”). Timp de 15 ani atelierul a reparat orologii, apoi a început să fabrice propriile ceasuri, deoarece sistemul de măsurare a timpului la japonezi consta în împărţirea zilei în unităţi egale, de la răsăritul pînă la asfinţitul soarelui. Apariţia căilor ferate a impus sistemul occidental de măsurare a timpului. Hattori a murit în 1934, fără să cunoască succesul de mai tîrziu al firmei pe care o înfiinţase.
Ceas cu quartz fără baterie. După 1988 bateriile au fost înlocuite printr-un dinam, un generator hiperminiaturizat: sistemul Jean d’Eve, Elveţia, apoi sistemul AGS Seiko şi în sfîrşit sistemul kinetic lansat tot de Seiko în 1995.
Ceas marin. Termen folosit pînă în secolul XIX pentru a desemna cronometrele marine.
Ceas perpetual. Primul mecanism automatic comercial, inventat de Breguet.
Ceas plonjor (pentru scufundări). Etanş până la 200m. Scala este prevăzută cu o marcare care poate fi citită în întuneric. Inelul de ajustare al acesteia se poate roti numai într-o direcţie, pentru e exclude erorile de manipulare. Primul ceas numit “Submariner” a fost pus la punct de societatea elveţiană Rolex în 1953. Apoi în 1971 firma Sea-Dweller a realizat un ceas cu valvă de heliu, garantat pînă la adîncimi de 610 m.
Ceas radiocomandat. Ceasuri cu cuarţ, sincronizate automat cu emiţătorul de semnale orare DCF77 din Mainflingen, Germania, care la rândul lui este sincronizat cu un orologiu atomic.
Ceasornicărie. Ştiinţa întreţinerii şi reparării ceasurilor.
Chaton. Inel metalic în care este fixat rubinul străpuns ce serveşte pivotului drept lagăr.
Champlevé. Tehnică în arta emailării semnificînd umplerea cu email a a spaţiilor adîncite special într-o placă metalică, în scop decorativ.
Cheie pătrată. Desemnează, în ceasornicărie, extremitatea unei tije cu secţiune pătrată. Se folosesc în general pentru armare. Sunt de două feluri: masculine, formate pe o piesă cilindrică, şi feminine, cu o gaură pătrată.
Cicloide. Mici resorturi invetate de Huygens, destinate ameliorării isocronismului oscilaţiilor pendulului.
Clepsidră. Ceas cu apă sau nisip. A fost inventată în jurul anului 3000 îChr. Ea a cunoscut diferite perfecţionări pentru reglare şi indicarea orei.
Cliquet. Levier mic în formă de cioc sau de virgulă care pătrunde, sub acţiunea arcului, în dantura unei roţi, împiedicînd-o să revină înapoi.
Cloison, cloisonné. Tehnică specială de emailare, în care culorile diferite sînt separate printr-un fir fin de aur.
Clopote (gonguri). Lame de metal, în general din oţel, dispuse în jurul mecanismului la ceasurile cu sonerie. Ele sînt lovite de nişte ciocănele minuscule. Clopotele (sau gongurile) au înlocuit soneriile metalice la sfîrşitul secolului al XIX-lea, ceea ce a permis realizarea unor ceasuri mai plate.
Contra-email. Strat de email depus în sensul invers unei piese cu smalţ, de exemplu, în sensul invers cadranului de ceas sau pendulului, sau în interiorul unui sipet cu fundalul cu smalţ.
Compensator termic. Dispozitiv realizat cu ajutorul a două metale ce se dilată în mod diferit, destinat să corecteze efectele temperaturii asupra funcţionării ceasurilor şi a pendulelor.
Compensator auxiliar. Dispozitiv adăugat balansierelor compensate ale cronometrelor, pentru a corecta eroarea secundară, adică efectele schimbărilor de temperatură intermediare faţă de cele realmente contrabalansate.
Cocoş. Podul balansierului.
Cocoş de balansier. Pod basculant fixat pe platoul inferior al unui ceas, ce serveşte drept palier axului balansierului.
Coada cometei. Se refera la un defect pe piesele externe ale unui ceas: materialul este usor gaurit in jurul unei mici bavuri.
(a) Compensa. A corecta un efect (sursă de eroare), precum decalajele de temperatură, asupra funcţionării mecanismelor.
Complicaţii. Prin „complicaţii” se înţeleg funcţii suplimentare ale unor ceasuri de mână mecanice, precum cronograf, sonerie, deşteptător, calendar perpetuu, tourbillon şi altele, care se adaugă calibrului de bază. Un ceas complicat, sau complicaţia, reprezintă de exemplu un cronometru de precizie care furnizează şi alte informaţii decît simpla indicare a orei.
Contact Hipp. Contact utilizat în unele pendule electrice pentru a regulariza amplitudinile oscilaţiilor pendulului.
Coqueret. Rondelă metalică utilizată de ceasornicarii francezi înlocuind rubinul ce ţine drept contra–pivot.
Côtes de Genève. Lucrări de înnobilare a părţilor componente ale mecanismelor de valoare (platine, punţi)
Contor. În ceasornicărie, termen generic pentru cronografe.
Contor de minute. Contor cu arătătoare ale ceasurilor sportive sau ale cronografelor, care permit contorizarea minutelor scurse de la începutul procesului de măsură. Cele mai răspândite sunt contoarele de 30 şi de 45 de minute. Există de asemeni contoare de 15 şi de 60 de minute. La punerea pe zero a cronografului, contorul de minute este şi el pus pe zero.
Contor de ore. Caracteristică constructivă a unor cronografe, care permit contorizarea orelor scurse de la începutul procesului de măsură. În majoritatea cazurilor ele pot înregistra până la 12 ore. La punerea pe zero a cronografului, contorul de ore este şi el pus pe zero.
Contra-pivot. Piatră preţioasă neperforată, utilizată drept cuzinet şi aşezată opus pivotului axului balansierului.
Controlul elveţian al metalelor preţioase. Legea elveţiană din 1 august 1995 precizează următoarele titluri. Aur: 375, 585, 750, 916, 999. Argint: 800, 925, 999. Platină: 850, 900, 950, 999. Paladiu: 500, 950, 999. Grosimea minimă pentru un strat de aur, platină sau paladiu este de 5 microni, iar pentru argint de 10 microni. Denumirea de calitate „Coiffe or” este rezervată placajelor de aur de 200 microni pentru carcasele şi brăţările ceasurilor de mână.
Cordon. La unele orologii (pendule, ceasuri de podea sau de perete), cordon care, odată tras, declanşează soneria orei scurse, ba chiar şi pe cea a sferturilor de oră.
Coroană. Buton care permite întoarcerea unui ceas, reglarea arătătoarelor şi/sau corectarea indicaţiilor de dată. Pe vremuri era folosită şi pentru pornirea-oprirea cronografelor.
Cronocomparator. Aparat care permite ceasornicarului să testeze rapid mersul unul ceas.
Cronograf. Prin cronograf se înţelege un ceas cu arătătoare de oră şi de minute, la care un mecanism permite, prin simpla apăsare a unor butoane, să demareze, să oprească şi sa pună la zero arătătorul indicator al secundelor. Acest arătător se află poziţionat de obicei în centrul cadranului. Indicaţia timpului nu este afectată de manipularea parţii de cronograf. Cronograful cu doua butoane s-a generalizat începând cu anii 30. Un buton permite pornirea şi oprirea arătătorului cronografului, iar cel de al doilea este folosit în mod exclusiv pentru aducerea arătătorului la zero. Asemenea cronografe permit măsuri prin adiţionare, adică măsurarea timpului poate fi oprită şi apoi continuată de la ultima oprire. A nu se confunda cu cronometrul. Pînă în 2012, cronograful a fost considerat invenţia din 1862 a lui Adolphe Nicole. Descoperirea în 2012 a unui ceas necunoscut semnat Louis Moinet a dus la concluzia ca acesta este inventatorul primului cronograf, în 1816.
Cronometru. Ceas a cărui precizie de funcţionare a fost testată în cadrul unui control de 15 zile de către un serviciu oficial de orologerie (de exemplu de către C.O.S.C. în Elveţia). În cele cinci poziţii standard: coroana în stînga, coroana în sus, coroana în dreapta, cadran în sus şi cadran în jos, abaterea de mers medie zilnică trebuie să rămână între -4 şi + 6 secunde. Toate ceasurile sînt testate la temperaturile de 4°, 20° şi 36°. Numai ceasurile care au trecut toate testele primesc un certificat şi pot afişa pe cadran menţiunea „cronometru”. Mecanismul de forţă este identic cu al celorlalte ceasuri, diferenţe înregistrîndu-se doar la sistemul de împiedicare ritmică (de altfel, acest tip de împiedicare se numeşte mers cronometru). Principalii producători de cronometre sunt firmele elveţiene Rolex, Omega şi Breitling. Englezul George Graham (1673-1751) a folosit pentru prima dată, în 1736, termenul cronometru pentru o mică pendulă portativă. Tot el inventează în 1715 dispozitivul “mers cu piedică ancoră”, iar în 1721 inventează mecanismul compensator cu mercur.
Cronometru marin. Ceas de înaltă precizie (mecanic sau electronic) închis într-un cofret, folosit pentru a determina longitudinea, pe vapoare. Cronometrele de marină cu mişcare mecanică sînt montate pe cadrane, pentru a le asigura poziţia orizontală necesară preciziei lor. Un ceasornicar englez, John Harrison (1693-1776). a realizat primul cronometru marin, pe care l-a pus definitiv la punct în 1761.
Curbă terminală. Extremitate spiralată, curbată spre centru pentru a ameliora izocronismul. Inventată de Breguet şi perfecţionată de Phillips. Prin extindere, se vorbeşte adesea despre „curba Phillips” sau de „spirala Breguet”.
Cuşcă. Potrivit definiţiei lui J.C. Nicolet, „cuşca este şasiul în care sunt găzduite toate piesele mecanismului. Cuşca orologiului este compusă din două platane, iar cea a ceasului este dintr-un platan şi mai multe elemente înşurubate pe acesta, numite poduri”.
Cuvetă. Fundul dublu al unei carcase de ceas, adesea gravat cu inscripţii sau semnătură.
Cuzinet. Orificiu de pivotare creat direct în suportul din alamă, unde se punea pivotul din oţel al trenului de roţi sau al eşapamentului, pentru a nu avea probleme de frecare. Acestea au fost rezolvate ulterior de Nicolas Fatio, care a avut ideea de a utiliza rubinele pe post de cuzinete.
– D –
Decimal. Sistem institutit printr-un decret al Convenţiei din 1792, potrivit căruia ziua era divizată în de două ori 5 ore cu 100 de minute, fiecare cu durata de 100 de secunde.
Derivă. Variaţie de funcţionare a unui ceas.
Deşteptător. Primul ceas deşteptător modern, din 1847, îi aparţine francezului Antoine Redier (1817 – 1892).
Diapazon. Mică piesă metalică cu două ramificaţii, ale căror vibraţii, întreţinute de un electromagnet, acţionează un levier care împinge, dinte cu dinte, de 300 pînă la 720 de ori pe secundă, o primă roată din angrenaj. Ideea folosirii diapazonului ca rezonator pentru orologii a fost aplicată de ceasornicarul francez Abraham Louis Breguet (1804-1884) în 1866. Breguet provenea dintr-o familie cu tradiţie în ceasornicărie, de origine elveţiană. El a perfecţionat ideea şi a fabricat un balansier la care mişcarea era întreţinută de doi electromagneţi alimentaţi de la minuscule pile electrice.
Dig. Parte a ancorei de care se ciocneşte roata de eşapament pentru a obţine impulsul necesar întreţinerii oscilatorilor.
Diodă de slabă intensitate, sau diodă fotoemisivă (LED). Sursă luminoasă utilizată pentru afişarea cifrelor pe ceasurile numerice electronice. Funcţionează prin apăsarea unui buton (poussoir).
Dubailleur. Strungar de carcase specializat, care lucra pe un strung pantograf „Dubail”, permiţînd reproducerea în serie a diferitelor forme de cutii pentru ceas (carcase).
Durată de mers. Perioada care trece de la întoarcerea completă a unui ceas mecanic sau automatic, pînă la oprirea completă a acestuia.
– E –
Ebauche (eboşă). Un mecanism complet (platane, punţi, roţi dinţate, piese în oţel) fără eşapament, balansier, spiral, barillet, cadran şi arătătoare.
Email. Vitrificare (depunerea unui strat) în culori pe un suport metalic, permiţând protecţia şi decorarea celui din urmă. Tehnica de emailare este aplicată ceasurilor de peste 350 de ani. La începutul secolului, un cadran în email era un „must” pentru ceasurile de mână cu pretenţii; tehnica a dispărut practic de câteva zeci de ani, în special datorită costurilor ridicate.
Eşapament. Mecanismul care transmite energia de la resort către sistemul de oscilaţie a unui ceas, prin mici impulsuri, şi care împiedică rotirea necontrolată a mecanismului. La o frecvenţă uzuală de 28.000 de alternanţe pe oră, el face să avanseze sistemul de roţi dinţate de 691.200 de ori pe zi. În patru ani, aceasta corespunde la peste un miliard de impulsuri, întrecând de 6 ori performanţa totală a inimii umane. In lunga istorie a ceasurilor au fost folosite multe tipuri de eşapamente (cu vergea, eşapamentul Clement, eşapamentul Amant, eşapamentul Graham, eşapamentul Tompion-cilindru, eşapamentul Dublex, eşapamentul împiedicare-cronometru etc.), cel mai utilizat în prezent fiind eşapamentul cu ancoră elveţian.
Eşapament cu ancoră (“mersul piedică cu cirlig”). Eşapament care dă rezultate excelente şi care aminteşte de cel cu ancoră în declin, doar că este liber. Este compus din roată ancoră cu colţi, ancoră (cu osie, furcă, palete şi piron de cîrmă), osia roţii oscilatoare cu pivoţi, platan cîrmuitor cu piron de piatră, roata oscilatoare cu şuruburi de compensare şi arc spiral cu butucel şi bucşă. Inventat în 1670 de ceasornicarul englez William Clement.
Eşapament cu contact permanent. În care un dinte al roţii de eşapament este constant în contact cu balansierul, la fel ca în eşapamentul cu cilindru.
Eşapament cu ancoră în declin. Mecanism regulator al orologiilor cu pendulă, inventat în jurul anului 1670, care ameliora semnificativ procesul de ţinere a timpului. În Europa, braţul furcii a fost numită ancoră în declin, din cauza formei sale.
Eşapament cu ştift. Eşapament cu ancoră folosit în mecanisme sau ceasuri şi în care paletele rotunde sau în formă de D, din oţel sau rubin, primesc impulsuri ale dinţilor roţii de eşapament. În ceasurile ieftine, paletele din rubin sunt înlocuite cu ştifturi din oţel moale.
Eşapament cu bătaie rapidă. Eşapament în care alternanţele (tic-tac-urile) sînt mai rapide decît este normal.
Eşapament cu cilindru. Eşapament în care axul balansierului face parte dintr-un cilindru acţionat de dantura roţii de eşapament.
Eşapament cu levier. Eşapament liber ce utilizează o pîrghie pentru a provoca oprirea roţii de eşapament.
Eşapament suspendat. Eşapament în care impulsul este furnizat de levier, în general sub acţiunea propriei greutăţi.
Eşapament în declin. Eşapament cu roată de întîlnire complicată, în care două balansiere verticale oscilează în sens contrar şi se încrucişează
Eşapament cu repaus. Eşapament fără declin, unde roata de eşapament acţionează prin vîrfurile dinţilor, pe „ciocurile” înclinate ale ancorei.
Eşapament cu roată de întîlnire. Eşapament utilizat în primele ceasuri mecanice şi care a fost folosit mult timp. Este compus din roata de întîlnire şi un arbore care susţine balansierul (dispus orizontal) şi două palete.
Eşapament Ormskirk. Eşapament prevăzut cu două roţi. Numele său provine de la oraşul Ormskirk din comitatul Lancashire, unde a fost inventat.
Eşapament duplex. Regulator unde roata de eşapament este dotată cu o înşiruire dublă a dinţilor, sau este prevăzut cu două roţi de eşapament. Utilizat la origine pentru ceasurile de înaltă precizie, apoi pentru modele mai ieftine.
Eşapament orizontal. Alt termen utilizat pentru eşapamentul cu cilindru.
Eşapament liber. Eşapament care nu are niciun contact cu balansierul sau pendulul, mai puţin în timpul eliberării şi al impulsului, de exemplu, în cazul eşapamentului cu ancoră sau levier.
Eşapament magnetic. Eşapament în care oscilatorul şi roata de eşapament sunt legate printr-un dispozitiv magnetic.
Eşapament “săltăreţ”. Eşapament ingenios care nu cere niciun fel de ungere, inventat de John Harrison.
Ecliptică. Mişcare aparentă a Soarelui în jurul Pămîntului.
Ecran analogic. Ecran ce imită un ceas mecanic şi aminteşte de un cadran de orologiu clasic, cu indicatoare mobile.
Ecran numeric. Ecran pe care ora este indicată în cifre: 07, 16, 23.
Etablissage. Producerea şi, în parte, asamblarea părţilor componente ale unui mecanism sau ale întregului ceas de către specialişti. În alte cuvinte: diviziunea muncii în producerea ceasurilor.
Eglomisé. Arta de a picta un motiv decorativ pe spatele sticlei de ceas.
Etanşeitate. Un ceas este considerat etanş dacă rezistă la transpiraţie, la picături de apă şi de ploaie, precum şi la pătrunderea apei, dacă este scufundat timp de 30 de minute la o adâncime de 1 m în apă. O normă ISO fixează o limită de debit de aer de 50µg / minut, la o diferenţă de presiune de 3 bar. Normele pentru ceasurile de scufundare sunt şi mai severe (1 oră la adîncime de 100 m).
Estrapadă. Instrument de care se foloseşte ceasornicarul pentru a rula şi introduce arcul motor în barilletul său.
Etaj. Pinion cu frecare, care pune în mişcare mecanismul minutelor şi care sprijină acul minutar.
Ecuaţia timpului. Diferenţa între timpul real (de exemplu, înregistrat pe un cadran solar) şi timpul mediu (înregistrat pe un ceas).
Elinvar. Aliaj cu un coeficient termoelastic practic nul în limitele normale de temperatură şi utilizat pentru a compensa efectele temperaturii în arcul balansierului.
Electroliză. Descompunere chimică realizată prin acţiunea unui curent electric. Anumite metale sînt electrolizate pentru a fi aplicate în straturi subţiri. Placarea ceasurilor cu aur se realizează şi prin electroliză.
– F –
Fazele lunii. Permite cunoaşterea fazei în care se află astrul nopţii, chiar dacă cerul este acoperit. Este o complicaţie foarte populară.
Frecvenţa. Numărul de oscilaţii pe unitatea de timp, măsurată în Hertz. Intr-un ceas de mână balansierul este elementul oscilant, care oscilează la o frecvenţă determinată. Frecvenţele standard ale balansierelor sunt de 2,5 Hz (18.000 alternanţe/ sec.), 3 Hz (21.600 alternanţe/sec), 4 Hz (28.000 a/s) şi mai rar 5 Hz (36.000 o/s). Frecvenţele mai mari permit precizii mai mari în măsurarea timpului, dar pot duce la un consum marit de energie şi la probleme de lubrificare. Ceasurile moderne cu cuarţ oscilează majoritatea la frecvenţa de 32.768 Hz.
Furnituri. Ansamblul componentelor unui ceas.
Finisaj. Ansamblul operaţiilor care transformă eboşa (piesele detaşate ale unui ceas) în mecanism în stare de funcţionare.
Funcţie. Se numeşte „funcţie” orice informaţie oferită de un ceas. Spunem despre un ceas care arată ora, minutul, secunda, ziua, data, luna că are 6 funcţii. Mecanismele cu „complicaţii” au mai multe funcţii, unele dintre ele extrem de greu de realizat în interiorul unui ceas mecanic.
Furcă. Parte a ancorei care asigură legătura între eşapament şi tija pendulului, sau balansierului.
Fusée. Piesă de formă conică, legată de barillet printr-o spiră sau un lanţ, şi destinată regularizării forţei arcului.
Fond. Strat subţire de smalţ transparent depus pe suprafaţa cadranelor şi a obiectelor emailate.
Flyback. Această funcţie îşi găseşte originile în domeniul aviaţiei. Prin simpla acţionare a unui buton, funcţia „flyback” permite să se aducă secundarul cronografului la zero. Acesta îşi reia apoi instantaneu cursa pentru o nouă numărare. Cronograf avînd complicaţia de a elimina necesitatea opririi cronometrării atunci cînd se doreşte o cronometrare nouă, de la zero.
– G –
Grand Complication. Ceas de buzunar sau de mână foarte complicat care trebuie să aibă cel puţin funcţiunile următoare: cronograf, quantième perpétuel şi repetiţia minutelor.
Geamuri de ceas. Placă mică din material acrilic, sticlă, safir sau produs sintetic transparent, care protejează cadranul ceasului. La ceasurile de mână se folosesc cinci tipuri de geamuri. Din acryl: sensibile la orice lovitură sau zgîriere. Din cristal: insensibile la zgâriere, dar fragile. Din sticlă sintetică: incasabile, dar se zgârie uşor. Din sticlă minerală: mult mai rezistente la zgîriere decât geamurile sintetice. Din sticlă safir: insensibile la zgîriere, rezistente la rupere, nu pot fi prelucrate decât cu utilaje speciale.
GMT. Greenwich-Mean-Time. Ora mondiala sau universală (UTC) la meridianul zero din Greenwich, Anglia. Ora medie Greenwich este luată ca referinţă în navigaţie şi în comunicaţiile internaţionale. Adăugat la numele de model al unui ceas, GMT arată că este vorba de un ceas care indică zone de timp (fuse orare) diferite.
Guilloche. Motive geometrice (linii foarte fine) gravate de maşină sau executate de mână pe carcasa şi pe cadranul ceasurilor. Când sunt realizate de mână, aceastea fac ca ceasul să fie sensibil mai scump.
Grătar. În ceasornicărie, este un dispozitiv ce permite corectarea efectelor de temperatură. Îl întîlnim la pendule, foarte rar la ceasurile de mînă sau buzunar. Este format din tije, unele din oţel, altele din alamă, bronz sau zinc.
Găuri. În ceasornicărie, numele de „găuri” desemnează cuzineţii în care se mişcă pivoţii. De exemplu, găurile în rubin desemnează rubinele străpunse.
Gaură chioară (sau gaură pe întuneric). Aceşti termeni desemnează găurile de pivotare care nu sînt străpunse din parte în parte; fundul găurii serveşte drept contra–pivot.
Greblă. Sector dinţat utilizat în anumite mecanisme cu sonerie care nu presupun existenţa unei roţi de cont.
Greutate motoare. Greutate utilizată ca forţă motrică (de exemplu: pendulele cu greutăţi).
Grande sonerie. Complicaţie dificil de realizat care sună automat orele şi sferturile de oră. Ceasurile cu „grande sonerie” sînt extrem de scumpe, tocmai datorită dificultaţii de realizare a acestei complicaţii.
– H –
Habillement. Toate elementele necesare pentru a fabrica un ceas, cu excepţia mecanismului. Deci, printre altele, carcasa, arătătoarele, cadranul, geamul, brăţara.
Haute horlogerie. Orologerie de vârf, de excepţie. Înseamnă exclusivitate, cele mai bune materiale, prelucrare de calitate, preţuri ridicate, nume de prestigiu.
Hertz (sau Hz). Unitate de măsură a frecvenţei care exprimă numărul de cicluri pe secundă. În ceasornicărie, Hertz-ul este folosit pentru a exprima numărul de oscilatii ale balansierului într-o unitate de timp. Cele mai frecvente valori întîlnite sînt: 18.000 de vibraţii pe oră (2.5 Hz), 21.600 vibraţii pe oră (3 Hz), 28.800 vibraţii pe oră (4 Hz), 36.000 vibraţii pe oră (5 Hz) etc. Un pendul oscilează de exemplu la 0,5Hz, perioada sa fiind de 2 secunde. O oscilaţie a balansierului sau a pendulei (un tic-tac) numără două alternanţe. O valoare tipică este de 28800 de alternanţe pe oră, adică 14000 de ticuri şi 14000 de tacuri. Pentru a calcula frecvenţa de oscilaţie în Hz, se împarte numărul de alternanţe la constanta 7200. Frecvenţa alternanţelor poate fi şi o caracteristică: ceasurile firmei Zenith sînt caracterizate prin valoarea de 36000 alternanţe (5 Hz).
Heures sautantes (oră săritoare). Mecanisme la care ora este afişată numeric, pe un disc care înlocuieşte arătătorul de oră.
– I, Î –
Indicarea secundelor. Iniţial indicarea secundelor, invenţie atribuită lui Jost Burgi (1579), nu era utilizată decât la cronometrele de precizie. Astăzi arătătorul de secundă echipează în mod natural ceasuri de diferite tipuri.
Incabloc. Element de protecţie împotriva şocurilor, realizat de firma Portescap, apărut în 1933 şi perfecţionat în 1938.
Întoarcere automată. Mecanism suplimentar care armează resortul ceasului, utilizând mişcarea mâinii ca forţă de întoarcere. Primul mecanism cu un sistem de întoarcere cu rotor a fost comercializat de firma elveţiană Rolex. Întoarcerea se făcea numai într-un sens de rotaţie. În 1942 fabricantul de eboşe Felsa a realizat un angrenaj cu schimbare de viteză care a permis remontarea la rotaţia în ambele sensuri ale rotorului.
Întoarcere manuală. Mecanisme la care resortul este armat manual, prin rotirea coroanei.
Impuls. Mişcare transmisă timp de o fracţiune de timp, pentru a menţine oscilatorul în mişcare.
Inel de siguranţă. Dispozitiv care limitează întiderea resortului barilletului, reducînd-i cursa unghiulară. Cel mai cunoscut dintre aceste mecanisme este inelul de siguranţă numit „crucea Malteză”.
Inelul Essen. Primul oscilator cu quartz cu adevărat precis, utilizat pentru orologiile cu cuarţ din cadrul observatoarelor astronomice.
Învelitoare. Mic capac metalic folosit pentru a proteja mişcarea ceasurilor atunci cînd era uşor, prin basculare, să fie scoase din carcasa lor.
Izocron. Care se produce la intervale de timp egale. Oscilaţiile unui pendul sau ale unui balansier spiralat sunt izocrone atunci cînd durata lor este independentă de amplitudine.
Izocronism. Galileo Galilei descoperă în 1583 legea izocronismului, potrivit căreia durata bătăii unui pendul rămîne neschimbată indiferent de amplitudine.
Invar. Aliaj de fier şi nichel care, avînd un coeficient de dilatare foarte slab, nu îşi schimbă lungimea după decalajele de temperatură. Se foloseşte pentru tijele pendulelor de precizie.
– J –
Jewels. Denumire internaţională pentru pietrele ce se găsesc integrate într-un mecanism. Pietrele preţioase folosite sînt, de regulă, rubine naturale sau industriale (începînd din 1902). Scopul lor este de a reduce frecarea angrenajului şi tocirea pivoţilor, prelungindu-le durata de viaţă. Pietrele sînt de două tipuri: găurite şi plate. Cele găurite, montate fără şuruburi, sînt cunoscute şi drept bucşe de rubin, iar cele montate în piuliţe şi fixate prin şuruburi poartă numele de chatoane. Pietrele plate sînt utilizate numai la pivoţii osiilor oscilatoare.
Jaquemart. Prima formă de automat de ceas, reprezentînd un personaj ce lovea un clopot. Jaquemarts, automatele „trîmbiţaşi” acţionaţi de o sonerie, apoi printr-un mecanism legat de un orologiu lovind un clopot. Origine: Orient (epoca cruciadelor), după secolul VXIII: declinul spectacolului pierea în faţa utilităţii orologiilor publice (cadran vizibil de departe) şi a pendulelor de interior.
– L –
Linie (“ligne”). Unitate de măsură tradiţională în orologerie folosită pentru a defini diametrul unui mecanism. O linie corespunde la 2,255 mm. Numărul liniilor unui ceas, indiferent de număr, se numeşte calibru.
Liber. Se spune despre un eşapament care nu este în contact cu balansierul decît în momentul impulsului şi al degajării. Oscilaţia suplimentară a balansierului este deci liberă.
Lentilă. Greutate fixată la extremitatea tijei pendulului.
Levier. Într-un mecanism cu sonerie, levierul cu trăgaci, comandat de minuterie este destinat punerii în funcţiunea a procesului într-un moment precis; este opusul levierului de oprire, conceput pentru a opri mecanismul după ce toate loviturile au fost efectuate.
Limitator. Organ fix destinat limitării cursei unei piese mobile (de ex.: deplasările unghiulare ale ancorei sunt oprite de limitatori).
Lanţ. Mic lanţ, asemănător cu un lanţ de bicicletă în miniatură, care a înlocuit coarda utilizată în ceasurile arhaice pentru a lega tamburul cu bariletul.
Lanţ de pază. În ceasurile cu fusée, pîrghie mică ce, fiind ridicată de lanţ, blochează urcuşul fuzetei la finalul armării. Are rol de opritor.
Lunetă. Un inel pe carcasa ceasului, care înconjoară geamul şi îl ţine deasupra cadranului. La cronografe luneta este deseori prevăzută cu o scală, iar la ceasurile de damă cu diamante sau alte pietre preţioase.
– M –
Manufactură. Un fabricant de ceasuri se poate numi astfel numai dacă el fabrică mecanismele şi le foloseşte în ceasurile produse. Adevăratele manufacturi, cu marci de ceasuri proprii, sunt rare şi se pot număra pe degetele de la ambele mâini. Exemple de manufacturi: Audemars Piguet, IWC, Patek Philippe, Rolex, Zenith.
Mase. Mici piese de metal dispuse pe roata balansierului şi servind reglajului înainte şi înapoi atunci cînd nu există o fuzetă de reglare, în special pentru cronometre.
Maşinărie. Ansamblu format din mecanismele principale care compun ceasul: mecanismul de întoarcere şi potrivire a orei, arcul motor, angrenajul, eşapamentul şi regulatorul. „Anatomic” vorbind, maşinăria este constituită din schiţă, părţi reglabile şi celelalte furnituri (arc, rubine, pivoţi, pinioane, şuruburi, amortizor de şoc). Ceasul este „complet” atunci cînd maşinăria este aşezată în carcasă.
Mecanismul indicatoarelor. Este compus din trei roţi: roata dinţată a pătrarului, roata schimbătoare cu butuc dinţat (reducătoare) şi roata orelor.
Mecanismul forţei. Este compus dintr-o cutie dinţată a a arcului motor (realizată dintr-o bucată de alamă strunjită, cuprinzînd o roată dinţată şi un pinion), găurită central pentru montarea osiei.
Mecanismul de armare. Există două tipuri de mecanisme de armare: cu cheie şi cu remontoar. Cel cu cheie, folosit mai ales la ceasurile vechi, este un mecanism simplu compus din osie, pivot şi cheie. Mecanismul remontoar este mai complicat, fiind compus din cinci roţi de oţel împărţite în două categorii: mecanism propriu-zis de armare şi mecanism de potrivire a indicatoarelor.
Mecanism de Paris. Mecanism specific franţuzesc, cu două corpuri, de formă cilindrică, adaptat spre exemplu pendulelor de şemineu.
Mecanism dublu. Ceas de mână cu două mecanisme diferite. Această tehnică este utilizată pentru a indica timpul pentru două fuse orare diferite.
Melc. Camă de formă spiralată şi cu crestături, care reglează soneria orelor, a sferturilor şi a jumătăţilor de oră.
Mers. Funcţionarea ceasului, evaluată în funcţie de regularitatea sa. Se numeşte mers diurn avansul sau întîrzierea pe care o are în 24 de ore în raport cu un etalon orar de referinţă.
Minut. Odată cu introducerea ceasurilor cu roţi dinţate, ziua civilă a fost împărţită în 24 de ore de lungimi egale. Ora a fost la rîndul ei împărţită în 60 de minute, bazat pe o tradiţie de pe vremea Babilonului, unde se folosea sistemul de numărare sexagesimal (baza de numărare fiind 60, şi nu 10 – care corespunde sistemului de numărare centesimal).
Minutar. A fost introdus în 1573. “Mîna lungă” era folosită pentru a indica orele, în timp ce “mîna scurtă” era pentru minute.
Minuterie. Este vorba, potrivit lui René Béguin, de un mecanism auxiliar ce stabileşte raportul vitezelor între acul minutelor şi cel al orelor, fiind compus din 3 elemente: puntea, roata minutelor cu pinionul acesteia şi roata orelor.
Motor sincron. Motor electric care se învîrte în sincronizare cu frecvenţa reţelei.
Motivul caielei. Motiv cu mici forme piramidale care este unul din cele mai cunoscute tipuri de guilloché, decorare prin gravare formata din linii scobite care se intrepatrund in mod regulat.
– N –
Nocturlab. Raportor ţinut în mînă care permite determinarea orei noaptea, prin observarea poziţiei Carului Mare.
– O –
Organ regulator. În ceasurile mecanice organul regulator se compune din balansier şi din spiralul balansierului. Acţionînd împreună, ele asigură un mers cât mai regulat posibil. Într-un orologiu, organul regulator este pendulul. În ceasurile electronice acesta poate fi un balansier–motor sau un cristal de quartz.
“Orrery”. Nume dat planetariului, mecanism reprezentînd mişcarea planetelor, de numele lui Charles, al 4-lea conte de Orrery.
Orologiu (ceas). Termen generic atribuit oricărui instrument orar (gnomon, clepsidră, cadran solar, ceas mecanic) şi pe care limbajul curent îl rezervă astăzi unui mecanism orar non–portabil şi adesea prevăzut cu o sonerie (pendul sau ceas de podea). Într-un sistem de distribuţie a orei exacte se vorbeşte adesea despre orologiu–mamă (mecanismul central care eliberează impulsul) şi orologiu secundar (cel care primeşte şi serveşte doar la a indica ora). În anul 4000 îChr. orologiul era un fel de cadran solar rudimentar. Nu se ştie exact dacă a fost inventat de Chinezi sau Caledonieni.
Orologiu portabil cu resort. Este atribuit, în 1410, arhitectului florentin Brunelleschi (1377 – 1446). Această invenţie a permis oamenilor să aibă la îndemînă un ceas, un orologiu.
Orologiu mamă (sau orologiu principal). Ceas care acţionează la distanţă alte ceasuri sau cadrane secundare.
Orologiu cu greutăţi şi pendul. Primul ceasornic cu mecanism (roţi şi greutăţi) ! Este atribuit în anul 994 lui Gerbert d’ Aurillac (viitorul papă Silvestru al II-lea). Acest orologiu a fost montat într-un turn din Magdeburg (Germania) şi a funcţionat timp de 13 ani.
Orologiu cu pendul (1656). A fost pus la punct de astronomul olandez Christian Huygens (1629-1695). De fapt, invenţia sa a constat în alăturarea pentru vergea a două metale, fier şi alamă, din a căror combinaţie de dilataţie s-a obţinut mersul exact. În 1675, tot un olandez a inventat oscilatorul balansier cu resort spiral, invenţie care este utilizată şi astăzi.
Orologiu vorbitor. Precursorul robotului telefonic de astăzi, a fost pus la punct de astronomul francez Ernest Benjamin Esclangon (1876-1954). La un simplu apel telefonic, ceasul dădea ora exactă la fiecare 10 secunde.
Oţel inoxidabil. Aliaj de diferite metale: oţel, nichel şi crom, cu adaosuri de molibden sau de tungsten. El nu se oxideaza, prezinta o mare rezistenţă şi este antimagnetic, este însă relativ dificil de prelucrat.
Oscilator. Dispozitiv care, precum pendulul sau balansierul, dă naştere oscilaţiilor care împarte timpul în unităţi egale.
Oscilator cu quartz. Organ regulator al unui ceas sau al unui mecanism cu cuarţ.
Oră temporară. Diviziunea perioadei de claritate a unei zile în număr de ore date şi a nopţii într-un număr de ore egal. Sistem comun adoptat înainte de introducerea orologiului mecanic.
– P –
Poinçon de Genève. Aceasta este o ştampilă de calitate introdusă în anul 1886. Această indicaţie poate fi purtată doar de ceasurile produse în cantonul Geneva. Regulamentele prescriu de asemeni o calitate deosebită a execuţiei.
Precizie. Ceasul este unul dintre instrumentele de măsură cele mai precise. Un mecanism care se abate în fiecare zi (86400 sec) cu mai puţin de 30 sec are un factor de eroare aritmetică de 0,035%, sau, în alţi termeni, o precizie de 99,965%. Cronometrele controlate oficial pot avea abateri foarte mici, de ordinul a 0,005%.
Palete. Părţi ale ancorei (din oţel, rubin sau safir) care intră în contact cu roata de eşapament.
Pantograf. Bazîndu-se pe un „simplu joc al levierelor, poziţionate astfel încît o extremitate a sistemului să reproducă exact mişcările celeilalte extremităţi, reducîndu-le sau amplificîndu-le”, pantograful este, potrivit lui J.C. Nicolet, o maşină ce permite „efectuarea unor alveole în soclul mecanismelor, prin reproducerea unui model. Strungul de copiat „Dubail” este doar o versiune industrială.
Paraşută. Primul amortizor de ceas, inventat de Breguet.
Private label. Termen în limba engleză care desemnează firmele specializate care produc ceasuri pentru terţi. Procesul poate să cuprindă toate fazele, începând de la design şi până la livrare şi marketing.
Producţie industrială. În anul 1580 începe producţia industrială de ceasornice în Elveţia.
Protector. Componentă a mecanismelor ceasurilor fine, cu rolul de a nu permite deschiderea completă a arcului.
Piedică. Pîrghie care menţine, apoi declanşează un mecanism şi care, în consecinţă, îi regularizează mişcarea.
Piuliţă de ajustare. Piuliţă care, montată pe lentila unui pendul, permite ridicarea sau coborîrea acestui organ, pentru a ajusta perioada pendulului.
Pandant. Parte a mecanismului de buzunar în care se introduce coroana remontoarului şi inelul care permite ataşarea acesteia; invenţia remontoarului cu pandant, care elimina cheia separată de întoarcere a mecanismului, este datorată lui Thomas Prest, în 1820, şi a fost îmbunătăţită de Louis Audemars în 1838, dar lui Adrian Philippe îi datorăm sistemul actual de întoarcere, pus la punct în 1842.
Pendul(ă). Acest nume, altădată rezervat ceasurilor reglate de un pendul, se aplică fiecărui ceas de mare volum destinat aşezării pe podea sau atîrnării pe perete, oricare ar fi particularităţile mecanismului de ceasornicărie. Pendula a fost inventată în 1612 de către ceasornicarul elveţian Jost Bürgi şi perfecţionat-o de Galileo Galilei şi Christiaan Huygens.
Pendulul lui Graham (pendul cu mercur). Pendul în care un cilindru umplut cu mercur este folosit pe post de lentilă şi permite compensarea efectelor variaţiilor de temperatură.
Pendulul lui Bulle. Pendul cu o lentilă magnetică oscilînd într-o bobină metalică, inventat de M. Favre Bulle în jurul anului 1920.
Pendulul Eurêka. Uriaş balansier circular, utilizat în unele dintre primele orologii electrice.
Pendul simpatic. Orologiu care potriveşte ora şi reglează, în timpul nopţii, un mecanism special, inventat de Breguet.
Pendul de torsiune. Acest oscilator, folosit în orologiile de dimensiuni medii, prezintă proprietăţi analogice celor ale pendulului propriu–zis, de care nu diferă decît prin perioada sa, mult mai lungă. Este compus dintr-o greutate suspendată cu un fir sau o coardă metalică, în jurul căreia sistemul se învîrte alternativ într-un sens sau altul. Echipează în mod special pendulele numite „de 400 de zile”.
Pinion. Mică piesă dinţată, din oţel, în mod obişnuit condusă de o roată din alamă, mai mare.
Pinion în cascadă. Pinion ai cărui dinţi sunt înlocuiţi de mici cilindri sau axe.
Piatră. Cuzinet, contra-pivot sau paletă, utilizate pentru a reduce frecările. În general, din material sintetic, excepţie făcînd pietrele preţioase sau semi–preţioase (rubin, safir, granat), acestea putînd echipa mecanismele ceasurilor de lux.
Piruetă. În ceasornicărie, termenul de piruetă indică faptul că un angrenaj a fost plasat între eşapament şi balansier. Acest dispozitiv permite întinderea arcurilor balansierilor, altfel spus amplitudinea sa.
Pivot. Extremitatea unui ax ce se învîrte în cuzinet, care îi foloseşte pe post de suport.
Platou. Dispozitiv de siguranţă care, în eşapamentul cu ancoră, limitează deplasarea furcii.
Platan (soclu). Piesă de bază pe care toate celelalte piese ale mecanismului sînt asamblate (parte a eboşei). De regulă o bucată de alamă masivă, tăiată cel mai adesea rotund, cu diferite grosimi. Pe această placă sînt decupate la strung lăcaşuri pentru aşezarea pieselor componente ale mecanismului.
Platan fals. Desemnează placa decorativă pe care altădată erau fixate cadranele pendulelor sau ale ceasurilor.
Pod. Piesă complementară care se fixează pe platan, formînd un fel de cuşcă a mecanismului; celelalte piese sunt asamblate în interiorul acestei cuşti (parte a eboşei).
Punte. Piesă a calibrului, prinsă de placa de bază, în care se învîrte pivotul pieselor mobile. În general punţile sînt denumite după piesele mobile pe care le fixează. Una dintre cele mai uşor de recunoscut este puntea balansierului.
– R –
Reglaj. Regalarea preciziei unui mecanism în diferite poziţii şi la diferite temperaturi. Pentru reglajul obişnuit a unui ceas de mână, se controlează ceasul în două poziţii (cadran în sus şi coroana în sus). Se ajunge astfel la diferenţe de mers de maximum 30 sec /zi. Reglarea de precizie se face în urma unor măsurători în 5 poziţii diferite, iar controlul se face la 3 temperaturi diferite (4°, 20°, 36°).
Repaus. Moment în care roata de eşapament nu mai transmite energie organului regulator.
Repetiţie (ceas cu). Anunţarea acustică a elementelor timpului. Mecanism care indică orele printr-o sonerie, atunci cînd se acţionează un buton. Există mai multe feluri de repetiţii: repetiţie la sfert de oră, care sună o lovitură gravă pentru ore şi două lovituri pentru fiecare sfert, una gravă şi una ascuţită; repetiţie la cinci minute, care sună orele, sferturile şi cele 5 minute în plus faţă de un sfert; repetiţie la minut, care sună orele, sferturile de oră şi minutele; sonerie mare, care sună orele şi sferturile de oră ce trec (automat) şi repetă sunetul întreg prin jocul din buton; repetiţie în cadenţă vie, în care sferturile de oră sună pe 3 sau 4 timbre cu tonalitate diferită.
Resort (arc). Este elementul ce livrează energia necesară celorlalte elemente ale ceasului mecanic. El este fixat de barilet şi de arborele bariletului. Din anul 1945 sînt folosite în fabricarea resorturilor aliaje speciale de fier-nichel-crom, cu adaosuri de cobalt-molibden-glucinium. Aceasta le face incasabile, rezistente la deformaţii şi practic antimagnetice. Ele sînt formate dintr-o lungă bandă elastică şi sînt rulate în formă de spiral. Pe măsură ce resortul de dezarmează, cuplul livrat scade, ceea ce influenţează precizia mersului. La ceasurile cu armare automată cuplul rămîne practic constant pe durata funcţionării, dacă ceasul este purtat în mod regulat.
Rezervă de mers. Timpul rămas, după întoarcerea totală a ceasului, până când arcul ceasului se găseşte total relaxat şi ceasul se opreşte. Rezerva de mers poate să fie indicată în diverse feluri pe cadran.
Roată. Roata motrică dinţată, nituită pe un pinion. Acelaşi arbore este legat de un număr mai mare de roţi şi pinioane.
Roata ancorei. Construită din oţel, cu o formă uşor conică şi 15 dinţi, este fixată de un pinion cu butuc dinţat. Are rolul de a stabili ritmul ceasului.
Roata cilindrului. Roată cu 15 dinţi, ridicaţi de pe braţ (cu ascuţiş triunghiular). Cînd dinţii se uzează, ceasul pierde din precizie.
Roată cu clicket. Roată dinţată pe care un cliquet o obligă să se întoarcă într-un singur sens.
Roata intermediară. Aflată între roata minutar şi cea secundară, are rolul de a mări turaţia roţii secundare de 60 de ori. Compusă din pinion cu pivoţi şi butuc.
Roată în dungă. Roată a cărei dantură este tăiată perpedincular pe o parte, ca în cazul roţilor de ancoră.
Roată de întîlnire. Roata de eşapament cu dinţii punctaţi într-o parte şi paralelă cu un arbore.
Roata minutară. Roată dinţată al cărei arbore face să se învîrtă acul minutelor. Este aşezată în mijlocul scheletului mecanismului şi prinsă cu un pinion dinţat de cutia dinţată a arcului motric.
Roata secundară. Compusă din pinion cu butuc dinţat şi pivot, pe care se montează arătătorul secundar.
Roată centrală. Principala roată motrică a unui orologiu (roata minutar).
Roată cu dinţi de lup. Roată ai cărei dinţi sunt înclinaţi ca cei ai unui cliquet. Roţile cu dinţi de lup au fost utilizate de Lépinde pentru unele din ceasurile sale.
Roată de ungere. Se găseşte între roata centrală şi barilet sau între roata stea şi barilet şi permite pendulului să funcţioneze de opt ori mai mult.
Roată de cont. Roată al cărei profil, constituit dintr-o alternanţă de scobituri şi umflături, reglează bătaia orelor.
Rotor. Semi–disc din metal, pe care energia ce provine de mişcarea braţelor o face să pivoteze în interiorul carcasei unui ceas automatic. Greutatea sa tinde să îl pună mereu la verticală. Demultiplicate printr-un dispozitiv special, rotaţiile sale armează permanent arcul. Primul mecanism cu un sistem de întoarcere cu rotor a fost comercializat de firma elveţiană Rolex. Întoarcerea se făcea numai într-un sens de rotaţie.
Réhaut. Margine în jurul cadranului, sub geam. Poate fi folosit pentru prezentarea unor date tehnice. Trăieşte în prezent o renaştere, fiind folosit pentru a aduce elemente de design suplimentare.
Rubine (vezi şi Jewels). Au fost folosite pentru prima oară de orologerii britanici pentru a reduce frecarea axelor rotitoare în ceas şi a mări longevitatea acestora. Uzura acestor pietre este extrem de mica prin urmare un pivot care se roteste intr-un lagar cu rubin va fi supus unei forte de frecare extrem de mica. Rubinele sintetice nu se dilata aproape deloc. Nu sunt afectate de schimbarile de temperatura, nu sunt atacate deloc de acizi si nici nu conduc electricitatea. Rubinele sintetice sunt folosite în mecanismele de ceas din anul 1902. Prima utilizare a unor pietre preţioase în industria orologeră îi aparţine celebrului Pierre Debaufre, ceasornicar de origine franceză de al cărui nume se leagă două inovaţii care au revoluţionat industria ceasurilor: eşapamentul care-i poartă numele şi folosirea pietrelor preţioase (patent din anul 1704, alături de Nicolas Facio şi Iacov Debaufre).
Regulator. În soneriile ceasurilor şi pendulelor este necesar să se modereze viteza anumitor roţi. Acest proces se realizează prin volane cu aripi, regulatoare cu bilă sau forţă centrifugă sau cu alt fel de regulatoare: cu ancoră, pentru anumite sonerii (invenţia lui Julien Le Roy din 1775), cu tijă, pentru soneriile de trezire.
Regulator cu bară. Inventat în 1237 de pictorul francez Villard de Honnecourt, printre schiţele căruia se regăsesc şi cîteva privind orologeria. Regulatorul cu bară menţinea constantă viteza roţilor dinţate ale mecanismului.
– S –
“Săpunieră”. Ceas de buzunar a cărui carcasă are capace în fiecare parte. Cel care acoperă cadranul este acţionat de un mecanism cu resort numit „secret”.
Sertizare. Tehnică care constă în a introduce un rubin în locul exact al orificiului de pivotare al unei piese în mişcare şi care, datorită dificultăţii execuţiei, a fost abandonată începînd cu 1935 în favoarea unei alte tehnici.
Săritor. Oră săritoare (minut săritor, dată săritoare, ş.a.m.d.). Ceas cu ore săritoare: mecanisme la care ora este afişată numeric, pe un disc care înlocuieşte arătătorul de oră. Schimbarea orei se face brusc, printr-un salt.
Scală tahimetrică. Este o scală realizată pe cadranele cronografelor, care permite determinarea fără dificultate a vitezelor medii. Pentru aceasta trebuie parcursă o distanţă cunoscută, de obicei de un kilometru sau de o milă. La punctul de plecare, de exemplu o bornă de kilometraj pe autostradă, se apasă pe butonul cronografului, şi se mai apasă o dată când distanţa respectivă a fost parcursă. Arătătorul cronografului indică în acel moment pe scala tahimetrică viteza medie cu care a fost parcursă distanţa respectivă.
Scară telemetrică. Scară pe cadranul cronografelor pentru citirea directă a distanţei. Baza de calcul este diferenţa de viteză între lumină (considerată instantanee) şi sunet. De exemplu pe câmpul de luptă soldaţii pot să determine distanţa până la tunurile adversarilor prin cronometrarea timpului între lumina apărută la pornirea obuzului şi recepţionarea zgomotul provocat de explozie.
Scara hectometrică. Scară a cronografului care permite calculul debitelor fluidelor.
Skeleton (ceas). Ceas skeleton: a cărei carcasă şi părţi diverse ale mişcării sînt făcute din material transparent, făcînd vizibile piesele ceasului. La asemenea ceasuri părţile componente ale mecanismului sunt fabricate cu deosebită grijă pentru detalii.
Secundă. Unitate de bază a timpului ce corespunde cu a 86.400-a parte a zilei solare medii. Secunda standard (secunda etalon) a fost definită în 1967 ca „a 9.192.631.770 parte din perioada radiaţiei unui atom de cesiu 133”. Convenţional, secunda este subdivizată în zecimi, sutimi, miimi, milionimi, miliardimi (nano-) şi bilionimi (pico – secunde).
Secundar. Secundarele au fost utilizate la ceasul de buzunar în jurul anului 1800, după modelul orologiilor unde au fost utilizate în 1755 de “părintele secundarelor”, francezul Jean Romilly. Iniţial, indicarea secundelor (invenţie atribuită lui Jost Burgi în 1579) era utilizată doar la cronometrele de precizie. Tot în 1755, Romilly realizează primul ceasornic cu mers de 8 zile.
Secundă mică (petite seconde) sau secundă periferică. Arătător de secundă excentric, care la ceasurile de mână se află de cele mai multe ori la ora 6. Există şi modele cu secunda periferică la ora 9.
Secundar central. Arătător de secundă care se află în centrul cadranului.
Secundă moartă. Atunci cînd acul secundelor rămîne imobil între două secunde.
Secundă independentă. Invenţie a lui Moïse Pouzait: atunci cînd mecanismul, acţionînd acul „secundei moarte”, este independent de mişcarea mecanismului propriu-zis.
Sferă armilară. Replică a universului lui Ptolemeu, cu pămîntul plasat în centru. Asamblare de cercuri şi de inele ce reprezintă ecuatorul celest, tropicele, ecliptica etc.
Soclu. Desemnează, în interiorul unei carcase de ceas, partea pe care aşează mecanismul. La ceasurile cu sonerie, Julien Le Roy s-a gîndit să înlăture acest soclu şi să îl înlocuiască printr-un mic inel din metal aurit, separînd astfel cadranul de platou. Spaţiul astfel creat permite găzduirea unei părţi importante a pieselor mecanismului de sonerie. Ansamblul pieselor astfel găzduite sub cadran a fost botezat, prin extinderea termenului, „cadratură”.
Sonerie. Dispozitiv care sună la cerere sau automat, pentru a marca orele sau pentru a trezi la un anumită oră (a se vedea repetiţie).
Sonerie automată. Sonerie care începe să emită semnale sonore în mod automat. În funcţie de sistem, orele (marea sonerie) şi sferturile de oră (mica sonerie) sunt semnalate acustic la trecerea prin momentele respective. Ceasurile de mână cu sonerie automată există abia de circa zece ani.
Sonerie cu repetiţie. Există ceasuri cu repetiţie la un sfert de oră, la o optime de oră, la 5 minute şi la un minut. Soneria îşi obţine energia dacă se apasă pe un buton şi dă atunci un semnal sonor, în măsura în care momentul prevăzut a fost atins.
Sonerie cu greblă. Sonerie comandată de o greblă curbată care cade pe un melc.
Spiral. Este „sufletul” oricărui ceas mecanic, un resort spiralat care face ca balansierul să se deplaseze regulat pe cele două direcţii de rotaţie. Prin variaţia lungimii spiralului se modifică durata oscilaţiilor balansierului.
Spiral autocompensator. A fost inventat la începutul anilor ’30 şi este format dintr-un aliaj inteligent de diferite metale care compensează în mod eficace variaţiile datorită fluctuaţiilor de temperatură.
Spiral Breguet. Abraham-Louis-Breguet a fost primul care a recunoscut semnificaţia unei spire externe, necesară pentru „respiraţia” spiralului şi pentru asigurarea izocronismului.
Stackfreed. Mecanism imaginat în Germania pentru a egaliza forţa motrică a arcului motor, dotat cu armătură mai mult sau mai puţin.
Şablon. Mecanism (fără a lua în calcul cadranul şi acele) în care toate sau o parte din piesele detaşate nu sunt asamblate.
Ştift de platou. Piesă graţie căreia unii oscilatori primesc impulsuri.
Şurub de ajustare. Şuruburi fixate în unele roţi de balansier pentru a le modifica mersul.
Stîlp de sprijin. Fiecare dintre cele 4 coloane ce unesc cele două socluri ale mecanismului, ansamblul formînd cuşca.
Swiss Made. Această denumire poate fi folosită dacă mecanismul este din Elveţia şi dacă punerea în carcasă (emboîtage) şi controlul final au fost făcute în Elveţia. Un mecanism este considerat elveţian dacă componentele de fabricaţie elveţiană reprezintă cel puţin 50% din valoarea ceasului, fără a lua în consideraţie costurile de montare.
– T –
Tahimetru. Scară de pe cadranul sau de pe luneta unui cronograf, cu ajutorul căreia se pot măsura vitezele.
Telescop. Mica tijă metalică fixată între ansele carcasei, de care se ataşează brăţara sau cureaua.
Terminare. Operaţiune care constă în a asambla şi controla toate părţile ceasului.
Timbru. Termen utilizat pentru a desemna sunetul clopotelor în mecanismele şi pendulele cu sonerie.
Tiraj. Dispozitiv de siguranţă care, într-un eşapament cu ancoră, împiedică roata să „galopeze”.
Transductor. Dispozitiv rotativ inventat de Breguet pentru a ameliora procesul de măsurare a timpului.
Tun orar. Semnal orar dat de detonarea unui tun.
Tourbillon. Construcţie inventată în 1795 de către Abraham-Louis-Breguet, care permite compensarea erorilor datorate acţiunii forţei de gravitaţie asupra sistemului oscilant (balansier şi spiral). În ceasul tourbillon sistemul oscilant este plasat într-o cuşcă ce se roteşte lent în jurul axei proprii.
– V –
Variaţie de mers. Ansamblul avansurilor şi întîrzierilor unui ceas, constatate în raport cu un etalon orar de referinţă.
Vizetă. Mică deschidere. Mecanism cu vizetă, în care cadranul este prevăzut cu deschideri în care apar diverse indicaţii : data, ora etc.
Vinietă. Ornament sculptat care termină un coronament de coloană sau alt organ în mişcare.
Volant. Regulator de viteză utilizat în mecanismele cu sonerie pentru a controla viteza angrenajului.
