web counterweb counter

Ungerea mecanismelor de ceas şi tipuri de uleiuri

Știința și tehnologia interacțiunii dintre două suprafețe în contact, aflate în mișcare relativă, se numete tribologie (din engl. tribology). De aici s-a dezvoltat un domeniu aparte, acela al lubrifierii şi al dezvoltării uleiurilor. Iar pentru că mecanismele de ceas sînt supuse unor frecări foarte mari raportat la dimensiunea pieselor, pentru industria orologeră s-au dezvoltat uleiuri cu totul speciale.

 

Una dintre cele mai elocvente comparaţii este cea a unui motor cu ardere internă, unde părţile în mişcare lucrează în băi de ulei sau cu ulei sub presiune adus la locul frecării. În cel mai rău caz, maşinile lucrează cu depozite foarte mari de lubrifianţi. Să revenim la mecanismele orologere: la un ceas este imposibil să ai o baie de ulei, cantitatea de ulei utilizată este infimă, iar “depozitul” de ulei este minuscul. În condiţiile în care motorul unei maşini funcţionează cel mult jumătate de zi, iar mecanismul unui ceas lucrează timp de 24 de ore, şapte zile pe săptămînă, 365 de zile pe an, zeci de ani, la parametri de precizie de aproximativ 99 % !

 

Scopul ungerii mecanismelor de ceas este de a diminua cît mai mult frecarea, prelungind astfel viaţa mecanismului şi contribuind la menţinerea unei precizii ridicate. Cel mai mare inamic al mecanismelor de ceas este praful. În combinaţie cu uleiul, acesta formează o pastă abrazivă ce conduce, inevitabil, la slăbirea lagărelor, a pinioanelor şi a pivoţilor.

 

Cînd este vorba de ceasuri, pentru fiecare ansamblu (sau piesă) în mişcare trebuie folosit un alt tip de ulei (potrivit acelui tip de frecare). La alegerea uleiului potrivit trebuie să avem în vedere urmatoarele:

 

-vîscozitatea;
-păstrarea în timp a calităţii;
-temperatura mică de solidificare;
-stabilitatea (proprietatea de a nu se “întinde” pe suprafeţele adiacente, de a nu oxida sau schimba proprietăţile);

 

Să le luăm pe rînd:

 

Vîscozitatea: este proprietatea unui fluid de a opune rezistenţă la curgere. Coeficientul de vîscozitate este definit ca fiind forţa necesară de a trage o placă plată prin acel fluid, în condiţii specifice. Unitatea de măsură a vîscozităţii cinematice este, în sistemul internaţional, Pascal secunda, iar în sistemul CGS este stokes (denumită după George Gabriel Stokes). Se foloseşte mai des subdiviziunea sa, centistokes (cSt). Cu cît este mai mică valoarea cSt, cu atît mai fluid este uleiul (de exemplu, 35 cSt – ulei foarte fluid, 170 cSt – ulei mai gros). Un ulei cu cSt ridicat (mai gros) opune o rezistenţă mai mare la pornirea părţilor în mişcare.

 

Plaja de temperatură: uleiurile îşi modifică vîscozitatea în funcţie de temperatură, devenind mai fluide la temperaturi ridicate şi mai vîscoase odată cu scăderea temperaturii. De aceea, cînd ungem un ceas trebuie să ţinem cont de de temperaturi la care este expus angrenajul. De exemplu, puţini amatori ştiu că o trecere de la 20 la 30º C reduce la jumătate vîscozitatea uleiului (în general). De aceea, majoritatea specialiştilor (ceasonicari) ia în calcul o plajă asiguratorie de temperaturi (valabile în cazul ceasurilor folosite în condiţii normale).

 

Stabilitatea: este proprietatea unui ulei de a-şi păstra calităţile (vîscozitatea) pe o perioadă de timp cît mai îndelungată. Uleiurile cu conţinut mare de grăsimi au tendinţa, datorită oxidării în timp, să se transforme într-o substanţă elastică, mărind astfel frecarea angrenajelor. Dacă într-un ceas observaţi în jurul lagărelor o substanţă neagră greu de desprins, acesta este uleiul oxidat. Imaginaţi-vă ce efecte are asupra mecanismului !

 

Cînd ungeţi cu ulei un lagăr, presupuneţi că el va rămîne acolo unde l-aţi pus, însă lichidul va tinde să împrăştie pe suprafeţele din jur, datorită capilarităţii (o proprietate a fluidelor). Puteţi împiedica acest lucru prin adăugarea de substanţe în conţinutul uleiului, sau prin tratarea cu soluţie Epilame a suprafeţelor pe care este depus

 

Tipuri de uleiuri

 

În ceasornicărie există patru tipuri de uleiuri: mineral, vegetal, animal şi sintetic.

 

Uleiul mineral este derivat din produse petroliere şi nu este recomandat în industria orologeră datorită slabelor calităţi antiîmprăştiere. Uleiurile animale şi vegetale au calităţi datorită cărora pot fi folosite în ceasuri. Dar cele mai utilizate sînt uleiurile sintetice, care au compoziţii adaptate fiecărui scop (de exemplu, ungerea ancorei, care este o piesă foarte importantă din mecanismul ceasului, se face cu ulei “Moebius 9145″).

 

Uleiurile se pot deteriora în prezenţa reziduurilor substanţelor de curăţat ceasul. Benzinele sau derivatele din petrol (neofalina, foarte folosită încă de către ceasornicari) conţin oleofine ce se depozitează pe suprafeţele curăţate, după uscare, şi deteriorează calitatea uleiului. Aceste depuneri reziduale trebuiesc îndepărtate ! După aceea, pentru ungere trebuie folosite uleiuri speciale destinate orologeriei (cea mai cunoscută şi utilizată marcă este Moebius), în nici un caz ulei de maşină, ulei de floarea soarelui, sau alte bazaconii. Uleiurile destinate ceasornicăriei sînt catalogate în funcţie de vîscozitate şi se utilizează în funcţie de tipul de frecare existent în angrenajul respectiv !


Leave a Reply