Acest ceas Ronald McDonald de colecţie, pentru copii, este echipat cu un mecanism Baumgartner Freres BF 844, cu eşapament pin lever, fabricat aproxmativ în 1975. Ceasul are diametrul de 31 mm şi distanţa între anse de 13 mm, iar mecanismul are diametrul de 23,8 mm. Balansierul tip lis, din nickel, cu amortizoare antişoc Kif Trior, asigură 18.000 de bătăi pe oră. O particularitate a acestui mecanism este eşapamentul pin-lever. Acesta a fost patentat de Georges Frederic Roskopf în 1867, dar ideea aparţine ceasornicarului francez Louis Perron în 1798, redescoperită şi patentată de celebrul ceasornicar parizian Louis-Gabriel Brocot în 1823 şi sugerată lui Roskopf de către Jules Grossmann. Eşapamentul cu ancoră cu pini, căci despre el este vorba, a fost folosit pe scară largă deoarece, pe lîngă că este uşor de fabricat, oferă cîteva avantaje faţă de eşapamentul cu ancoră cu palete. Carcasa este fără cusur, cu remontoarul original în stare impecabilă. Cadranul NOS este frumos decorat cu mascota lanţului de restaurante McDonald’s.
Ronald McDonald este mascota lanţului de restaurante McDonald’s. El locuieşte în McDonaldland împreună cu prietenii săi, primarul McCheese, Hamburglar, Grimace, Birdie şi The Fry Kids. Personajul a debutat în 1963 în cîteva spoturi difuzate la televiziuni locale.
Ceasul are un aspect estetic impecabil şi funcţionează bine. Se livrează cu cureaua de prezentare, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „curele”, „perniţe” şi „cutii ceasuri”.
Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.