web counterweb counter

IWC damă (marcat „Probus scafusia”), un ceas rar în oţel, calibru 412

Acestă raritate vintage aparţinînd uneia dintre cele mai mari şi mai celebre case orologere din lume, este echipat cu un mecanism 412 produs in house, o versiune modificată şi îmbunătăţită a cunoscutului calibru C 41. Mecanismul este dotat cu 17 rubine şi a fost produs începînd din 1949 pînă în 1960, cu diverse modificări. Balansierul tip lis prevăzut cu amortizoare Incabloc este din glucydur şi are o spirală din oţel cu spira terminală tip Breguet care bate cu 19.800 de alternanţe pe oră. Arcul motor asigură o rezervă de mers de 40 de ore. Ceasul are dimensiunile de 26×21,5 mm şi distanţa între anse de 10 mm, iar mecanismul tip tonneau are dimensiunile de 13,8×17,3 mm şi înălţimea de 3,4 mm. Ceasul are pe cadran denumirea brandului, International Watch Co, iar la ora 6 este marcat „swiss”. Pe interiorul capacului spate este marcat cu denumirea brandului şi cu motto-ul IWC, „Probus scafusia” – filosofia care a stat la baza întregii producţii a manufacturii IWC, „iscusinţă de bună calitate”. De asemenea, capacul spate este marcat şi pe exterior şi pe interior cu numărul de serie 2157917 şi 4108. Mecanismul este ştanţat International Watch Co. Swiss şi poartă numărul de serie 2117287 sub puntea balansierului. Este cunoscut faptul că ceasurile vintage IWC din anii ’40 şi ’50 sînt foarte căutate astăzi de colecţionari şi este o cerere destul de mare pentru aceste piese, ba chiar valoarea lor este uşor subestimată comparativ cu alte branduri premium similare ca perioadă.

 

International Watch Co., cunoscută şi sub numele de IWC, este o marcă orologeră high-end, exclusivistă, aflată în segmentul houte horologerie alături de doar patru alte branduri. Cartierul general al celebrei manufacturi este în Elveţia, la Schaffhausen. De altfel, IWC este unica mare fabrică a unei mărci de haute horologerie situată în estul Elveţiei, în timp ce majoritatea celorlalte branduri de top sînt localizate în vest. Un alt lucru ieşit din comun pe care s-ar putea să nu-l ştiţi este că IWC este probabil singura mare companie de ceasuri elveţiene al cărei fondator a fost… un american ! IWC a fost fondată în 1868 de către Florentine Ariosto Jones, deoarece în acei ani de puternică industrializare era o nevoie acută de ceasuri de calitate, care să poată fi utilizate în seviciul căilor ferate aflate în extindere sau în alte scopuri. Astfel, Johnson a încercat să conecteze tehnologia americană modernă cu arta ceasornicarilor elveţieni. Aşa că a plecat într-o lungă călătorie prin Elveţia, la capătul căreia l-a întîlnit pe inginerul Johann Heinrich Moser, care l-a sfătuit să se stabilească în Schaffhausen, în partea vorbitoare de limbă germană a Elveţiei. Fără să piardă timpul, Jones a decis să înceapă imediat lucrările şi în 1868 a fondat compania IWC. Aşa numitele „calibre Jone’s” ieşite din atelierele fabricii au cunoscut gloria, şi pe bună dreptate: principala particularitate a acestora a fost regulatorul de temperatură, cel mai eficient al acelor timpuri. În urma sfaturilor lui Moser, un baraj a fost construit în scopul de a valorifica puternicul rîu Rin şi de a genera hidroenergie ieftină care să acţioneze maşinile utilizate în fabrica din Schaffhausen. În ciuda planului de afaceri unic al companiei, investiţia a întîmpinat de la început greutăţi: Jones a avut mari probleme cu vînzarea ceasurilor în America, datorită tarifelor vamale protecţioniste care făceau foarte scumpe ceasurile importate. Mai rău, societatea era subcapitalizată şi a întimpinat probleme tehnice cu maşinile şi instalaţiile. Prin 1875 Jones se străduia să găsească noi investitori, pe fondul acuzaţiilor aduse de acţionarii nemulţumiţi că societatea era pe punctul de a se prăbuşi. Inevitabil, compania şi-a cerut falimentul iar Jones a fost forţat să renunţe la controlul asupra companiei sale. Un consorţiu elveţian a cumpărat acţiunile IWC şi a pus la cîrma fabricii un alt american, Frederick Seeland. Deşi norocul companiei se schimbase oarecum, acest lucru n-a fost considerat suficient iar firma a fost scoasă din nou la vînzare. De data aceasta unul dintre acţionarii IWC, Johannes Raschenbach-Vogel, a cumparat societatea la licitaţie pentru suma de 280.000 de franci elveţieni. Realizările tehnice şi vînzările au crescut curînd, urmate de producţia primelor ceasuri de buzunar cu afişaj digital şi de dezvoltarea celebrului mecanism Calibru 52, revoluţionar la acea vreme. Deşi experienţa companiei crescuse mult, după primul război mondial norocul s-a schimbat din nou sub conducerea lui Ernst Homberger-Raschenbach. Din fericire, efortul major de modernizare a dat roade cînd, la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, cererea de ceasuri pentru uz militar a crescut foarte mult. Acesta a fost dealtfel momentul în care IWC a creat primul său ceas antimagnetic supradimensionat destinat piloţilor militari, urmat de celebrul Mark X echipat cu un nou mecanism in-house, Calibrul 83. În 1944, forţele aeriene americane au distrus din greşeală clădirea în care funcţiona manufactura IWC, dar aceasta a fost reconstruită după marea conflagraţie mondială şi a continuat să producă. O lungă perioadă de timp, conducerea companiei a ascuns faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial fabrica a produs ceasuri pentru Luftwaffe şi piloţii de război germani. După război, IWC a devenit o companie de anvergură internaţională. Exporturile către Statele Unite au crescut şi compania a devenit cunoscută pentru ceasurile sale de specialitate cum ar fi Mark XI şi Ingenieur (primul automatic IWC cu un inel din fier moale în interiorul carcasei, menit să protejeze mecanismele împotriva cîmpurilor magnetice) şi pentru elegantele sale ceasuri de damă. Deşi în epoca quartz-ului IWC a creat primul său ceas de acest tip în 1969, echipat cu mecanismul Beta 21, compania a ajuns în imposibilitatea de a rămîne în proprietatea familiei. În 1978, un grup de acţionari majoritari a vîndut societatea către VDO Adolf Schindling AG. În acelaşi an IWC a început o colaborare cu Ferdinand Porsche, care a condus la o nouă marcă: Porsche Design. În anul 2000, IWC a fost cumpărat de Grupul Richemont, unul dintre cele mai mari în domeniul industriei luxului.

 

Stilul ceasurilor IWC a rămas pînă astăzi unul puternic individualist, total diferit de alte ceasuri elveţiene. Ceasurile IWC se adresează în primul rînd bărbaţilor, dar şi femeilor cutezătoare, acele femei care străbat văzduhul şi cercetează adâncurile pădurilor. În colecţiile IWC nu există modele fashion, cu cadrane strălucitoare şi pietricele. Principala caracteristică a ceasurilor IWC este carcasa simplă şi culoarea modestă a cadranului, iar principalul merit al acestor ceasuri elveţiene este mecanismul. Designul se situează pe locul secund, cu scopul de a accentua particularităţile funcţionale ale mecanismului şi de a face utilizarea mai eficientă.

 

Ceasul arată excelent şi funcţionează impecabil. A fost recent verificat şi reglat la Atelierul de Ceasornicărie Adrian Sîrbu, dar recomandăm totuşi o revizie completă. Ceasul se vinde cu tot cu cureaua de prezentare, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”). Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi  „cutii”.

 

Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 3-4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.


Leave a Reply