
Acest ceas Komandirskie aniversar, cu cadranul decorat cu imagini reprezentînd istoria evoluţiei aviaţiei militare, este o ediţie limitată. Dispune de un mecanism 2414 cu 17 rubine, secundar central şi calendar. Ceasul are diametrul de 44 de mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar mecanismul are diametrul de 24,24 mm şi înălţimea de 4,14 mm. Balansierul cu amortizoare Aera-Slava execută 19.800 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers de 38 de ore. Acest mecanism are o particularitate interesantă: un fel de microregulator, de fapt o lamelă elastică fixată la un capăt în puntea roţilor. Celălalt capăt, sub formă de disc, presează pinionul secundarului central. Mecanismul are roata secundarului în lateral în trenul de roţi dinţate, dar, pentru ca ceasul să fie realizat cu secundar central, mai are un pinion al secundarului (cu tijă lungă) ce trece prin axul roţii minutarului. Acest pinion al secundarului central nu este fixat între două punţi, ci este doar uşor presat de lamela vizibilă. Carcasa este placată cu aur. Remontoarul original este înfiletabil, pentru protecţie contra apei, iar capacul spate este pe filet. Indicatoarele şi indecşii orari sînt marcate cu fosfor, în stare perfectă (vezi foto 5). Bezelul este bidirecţional. Cadranul este decorat cu imagini reprezentînd evoluţia aviaţiei militare, de la primele biplane şi monoplane pînă la modernele avioane de vînătoare şi interceptoare de astăzi. Cureaua originală este decorată cu un soi de medalion (insignă, efigie) reprezentînd portretul unui bărbat (posibil un pilot).