web counterweb counter

curele ceas din piele de şarpe (Dolichophis caspius), 16 mm şi 14 mm

3 curele de ceas din piele de şarpe rău (Dolichophis caspius), culoare naturală, dublate cu piele de capră şi cusute cu aţă asortată. În stoc, dimensiunile:

 

1) lăţime 16 mm, lungime 70 mm (partea cu cataramă) şi 110 mm (partea cu găuri); cureaua are 8 găuri, cu pas de 7 mm; cataramă aurie (se poate înlocui oricînd). Pielea de şarpe este autentică şi provine dintr-un laborator de cercetări. A fost tăbăcită şi prelucrată prin metode vegetale. Pielea nu a fost vopsită, modelele de pe solzi fiind specifice acestei specii de şarpe.

 

2) lăţime 14 mm, lungime 71 mm (partea cu cataramă) şi 112 mm (partea cu găuri); cureaua are 8 găuri, cu pas de 7 mm; cataramă argintie (se poate înlocui oricînd). Pielea de şarpe este autentică şi provine dintr-un laborator de cercetări. A fost tăbăcită şi prelucrată prin metode vegetale. Pielea nu a fost vopsită, modelele de pe solzi fiind specifice acestei specii de şarpe.

 

Dolichophis caspius, sau şarpele rău, este un şarpe neveninos din familia colubridelor. Este considerat cel mai mare șarpe din fauna Europei. În România are o lungime maximă de 2 m, fiind unul dintre cei mai mari șerpi din fauna noastră. Șarpele rău se caracterizează prin solzi dorsali netezi (fără carene), fiecare solz cu două găurele apicale la vîrf și dispuși în jurul mijlocului trunchiului în 19 (rar 17 sau 21) șiruri transversale. Marginile scuturilor ventrale formează pe laturile corpului carene longitudinale slab exprimate. Este cel mai rapid șarpe din România, alunecînd cu viteza săgeții încît de-abia poate fi văzut. Se cațără cu mare iuțeală pe arbuști, copaci și pe stînci. În România, specia trăieşte în sudul Banatului şi Olteniei, în partea de sus a Munteniei şi în toată Dobrogea.

 

Ceasul dumneavoastră are nevoie de o curea din piele elegantă şi rezistentă ? Gasiţi curele din piele de viţel, şarpe sau struţ la secţiunea „curele ceas”. Toate curelele sînt făcute la comandă, 100% hand-made, de la croială pînă la cusătură.

 

TOATE MATERIALELE SÎNT AUTENTICE ! Asta înseamnă că pielea de struţ este chiar de struţ, iar cea de şarpe chiar de şarpe. Există în magazine curele de ceas cu preţuri mult mai mari, pe care scrie „aligator” sau „croco”, dar care n-au văzut în viaţa lor nici măcar coada unui aligator ! La noi toate pieile din care se lucrează curelele de ceas sînt autentice. Acceptăm orice test.

 

Pentru executarea în condiţii optime a unei curele hand-made din piele sînt necesare dimensiunile EXACTE ale curelei (dimensiunea între anse, distanţa între carcasă şi telescop, lungimea celor două părţi ale curelei, numărul găurilor şi distanţa (pasul) între ele începînd de la prima faţă de vîrf), o cataramă şi indicaţii privind culoarea pielii şi a aţei cu care trebuie cusută. Dacă clientul nu are cataramă putem pune noi una (de bună calitate), pe care clientul o va accepta aşa cum este, fără reclamaţii ulterioare. De asemenea, cureaua va fi executată respectînd întocmai indicaţiile clientului şi nu primim reclamaţii ulterioare, produsul fiind nereturnabil. O altă variantă (cea mai eficientă, în opinia noastră) este să ne trimiteţi ceasul şi noi să executăm cureaua după el. Garantăm returnarea în bune condiţii a ceasului. În condiţiile acestea, garantăm şi potrivirea perfectă a curelei între ansele ceasului.

 

Pentru curelele din piei exotice (şarpe, şopîrlă, struţ, rechin, pisică de mare etc.), designul depinde de pielea aflată pe stoc la acel moment (este posibil ca pielea de piton, sau de şarpe leopard, să nu fie pe stoc, dar să avem piele de viperă, de salamandră sau alte reptile.

 

Precizare importantă: nu ucidem animale ! Pieile sînt procurate din ferme sau crescătorii specializate (ferme de struţi, laboratoare de cercetări etc.) sau sînt recuperate de la animale sucombate din cauze naturale, ulterior tratate şi prelucrate de către specialişti.


Leave a Reply