Acest ceas Revista, rar întîlnit, reprezintă un cadou perfect pentru o persoană care lucrează în presă sau pentru o revistă ! 😀 Ceasul este echipat cu un mecanism automatic PUW 1561 în varianta superioară cu 25 de rubine (a fost fabricat şi în variante cu 17 sau 21 de rubine), secundar central şi calendar. Acest tip de mecanism este mai rar întîlnit deoarece a fost produs timp de numai şase ani, între 1971 şi 1977. Acest mecanism, modificat, a stat la baza fabricării mecanismului Dugena 2512. Ceasul are dimensiunile de 39×39 mm şi distanţa între anse de 20 mm, iar mecanismul are diametrul de 25,6 mm şi înălţimea de 5,1 mm. Balansierul lis este dotat cu amortizoare Incabloc şi efectuează 21.600 de oscilaţii pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers de 40 de ore. Cadranul bleumarin este NOS, cu indecşi lizibili, inscripţionat Revista în partea de sus. Carcasa şi capacul spate, în stare perfectă, sînt ambele din oţel.
Ceasurile Revista au fost lansate în 1940 de inginerul Ewald Fleck şi produse ulterior de manufactura acestuia, Ewald Fleck&Co. KG, cu sediul în Pforzheim (fosta Germanie Democrată). A fabricat inclusiv ceasuri militare pentru armata germană (marcate corespunzător cu DH pe capacul spate), unele dintre cele mai rare astăzi.