ceas Memostar Alarm cu sonerie, mecanism AS 1931, brăţară Excalibur

Share

Acest ceas Memostar Alarm, cu sonerie, mai rar întîlnit pe piaţa ceasurilor vintage, este echipat cu un mecanism elveţian AS 1931 cu 17 rubine, secundar central, calendar şi sonerie, fabricat între 1970 şi 1974. De altfel, acest mecanism a fost produs timp de numai patru ani, în doar 300.000 de exemplare ! Ceasul are dimensiunile de 40×40 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar diametrul mecanismului este de 26 mm şi înălţimea de 6,9 mm. Balansierul lis cu amortizoare Incabloc şi un interesant microregulator efectuează 21.600 de bătăi pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o fenomenală rezervă de putere de 50 de ore. Mecanismul suplimentar al soneriei este separat de cel de mers. Are propriul arc motor şi remontoar, iar un ciocănel bate la ora fixată într-un ştift aflat în interiorul capacului. Cadranul cu o frumoasă culoare deep blue este subliniat de indicatorul de sonerie, portocaliu, în ton cu principalii indecşi orari, portocalii şi ei. Carcasa cu remontoarele originale sînt în stare foarte bună (vezi şi foto 5). Capacul spate, din oţel, este pe filet. Brăţara este originală Excalibur, din oţel, cu un model deosebit. Astăzi, ceasurile cu complicaţia de sonerie sînt foarte căutate şi apreciate, datorită ineditului şi complexităţii mecanismului. Se crede că ceasurile de mînă cu alarmă au fost produse pentru prima dată de Eterna, la începutul anilor 1900, numai că, de fapt, ei au dezvoltat de fapt doar designul ! Eterna a cumpărat licenţa pentru ceas cu alarmă de la deţinătorii brevetului, fraţii Durrenstein (Germania), a căror idee a fost brevetată în 1899 (brevet elveţian nr. 17.104). Majoritatea mecanismelor cu sonerie sînt descrise în fabulosul atlas „The watchbook” al autorilor Gisbert L. Brunner & Christian Pfeiffer-Belli (München, 2006).

Memostar este o marcă vintage de ceasuri mecanice cu sonerie, fabricate în Elveţia în anii ’70. Fabricat de Sicura Watch Company (care deţinea, la acea vreme, şi Breitling !), aceste ceasuri sînt renumite pentru complicaţia de sonerie şi designul lor retro, fiind puternic înrădăcinate în estetica anilor ’70 (de obicei au carcase supradimensionate, în formă de „ecran de televizor” – TV dial -, cadrane texturate în culori vibrante, adesea albastru, cu indicatoare de sonerie roşii sau portocalii). Aproape toate ceasurile cu sonerie Memostar folosesc mecanismul A. Schild 1931 (un upgrade la legendarul AS 1475, cel mai produs calibru cu sonerie din istoria orologeriei, căruia i s-au adăugat o fereastră de calendar la ora 3 şi o frecvenţă superioară de lucru. Mai tîrziu, se crede ca mult mai celebra companie orologeră Enicar a cumpărat Memostar, bazîndu-şi modelul cu sonerie intitulat… Enicar Memostar pe marca recent intrată în portofoliu.

Ceasul provine din colecţia personală şi este într-o foarte bună condiţie tehnică şi estetică. A fost verificat şi reglat recent, funcţionează la secundă. Se livrează împreună cu brăţara de prezentare, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”), 100% handmade. Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi „cutii ceasuri”.

Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *