Acest superb ceas Longines este echipat cu un mecanism iconic, 30 L, cu 17 rubine şi secundar periferic. Calibrul 30 L a fost produs de Longines doar între 1955 şi 1966, în diferite versiuni: 302 cu balansier mai mare şi microregulator, 30LS cu secundar central sau versiunea specială 30Z, produsă special pentru competiţii. Longines a produs acest calibru într-o perioadă în care uneltele și măiestria erau importante, iar calitatea și precizia erau cel mai important obiectiv. De altfel, mulţi colecţionari şi pasionaţi consideră calibrul 30 L drept cel mai reuşit calibru Longines. Ceasul are diametrul de 37 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar mecanismul are diametrul de 30 mm şi o grosime de 4 mm. Balansierul prevăzut cu şuruburi de compensare şi amortizoare Incabloc execută 18.000 de alternanţe pe oră. Toate rubinele de pe platoul superior sînt chatonate în alamă. Carcasa este din oţel chirurgical 317L. Capacul spate, tot din oţel, este etanşeizat şi are gravată la interior seria 8888 30 (vezi foto 8). Cadranul este de o simplitate dezarmantă. Remontoarul este semnat cu clepsidra înaripată şi numele brandului (vezi foto 6). Caracteristic pentru coroniţă este scrierea numelui firmei cu majuscule, în afară de litera „i” şi anume LONGiNES. Este un ceas extrem de apreciat de colecţionari şi din ce în ce mai rar în stare bună, iar preţurile sînt pe măsură în alte ţări (vezi foto 10 şi 11). Finisarea acestui mecanism este impecabilă, de multe ori ridicîndu-se problema dacă acest mecanism a fost manufacturat. Desigur, în vremea respectivă, ceasurile erau făcute de ceasornicari, în multe cazuri manual.
Povestea brandului Longines începe acum 193 de ani, în 1832, cînd Auguste Agassiz deschide un atelier de orologerie în localitatea elveţiană Saint-Imier. În 1866, nepotul său, Ernest Francillon, cumpără două parcele alăturate de teren, situate pe malul drept al rîului Suze într-o zonă numită Les Longines, care înseamnă „pajişte lungă”. El construieşte aici una dintre primele fabrici de ceasuri elveţiene din zonă, reuşind să reunească sub un singur acoperiş toate talentele în arta orologeriei. În această clădire se află şi astăzi sediul central al companiei. Longines a produs şi ceasuri militare pentru primul război mondial, în special pentru marina şi aviaţia militară. Intre 1920 şi 1930 încep vremuri de aur pentru Longines: fabrica are o creştere remarcabilă de la 20 la… 2.500 de salariaţi, care produc anual peste 120.000 de ceasuri. Marca va fi recunoscută drept partener constant şi continuu pentru mulţi pionieri ai aviaţiei, într-un deceniu în care aeronavele erau unelte de maximă importanţă în domeniul militar şi al explorărilor. În această perioadă Longines produce două dintre cele mai renumite modele ale sale, Weems şi Lindbergh. În 1930 amiralul Richard E. Byrd ajunge pentru prima dată la Polul Sud. În toate călătoriile sale a purtat un Longines la încheietura mîinii. Marca Longines a fost de asemenea asociată cu navigaţia şi aviaţia. De exemplu, primul zbor de traversare a Oceanului Atlantic realizat de Lindbergh a fost cronometrat cu un ceas Longines realizat special după un design făcut chiar de pilot. Aflat permanent în avanposturile inovaţiilor tehnologice, Longines a lansat primul ceas de mînă în 1905, cel mai subţire ceas electromagnetic în 1960 şi primul ceas cibernetic, electronic cu quartz, Longines Ultra-Quartz în 1969. Un an mai tîrziu Longines a fost primul brand care a folosit un display alfanumeric pentru televiziune la Cupa Mondială de Ski de la St. Moritz. Ceasurile Longines au făcut istorie şi în lumea sportului, introducînd în 1912 principiul unui fir electric care la începutul şi sfîrşitul unei curse pornea şi oprea cronograful. Astfel, ceasurile Longines au fost desemnate de atunci ca Official Timekeeper pentru multe concursuri sportive, inclusiv multe Jocuri Olimpice. Dar Longines a început să fie asociată regulat cu evenimentele sportive majore începînd cu anii ’30 şi ’40, cînd a produs o serie de tipuri neobişnuite de cronografe. Multe dintre acestea erau echipate cu un mecanism propriu Longines, spre deosebire de restul firmelor care cumpărau mecanisme cronograf de la alte companii. Aşa se explică şi faptul că toate cronografele Longines produse între 1920 şi 1950 sînt foarte căutate şi au propria lor nişă în lumea colecţionarilor. Se poate spune că încă de la început Longines a fost un pionier în lumea ceasurilor, introducînd numeroase realizări tehnologice dar păstrîndu-şi în acelaşi timp eleganţa. De altfel, sloganul companiei este „Elegance is an attitude” (Eleganţa este o atitudine).
Ceasul arată şi funcţionează foarte bine. Face parte din colecţia personală şi se livrează cu cureaua de prezentare, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”), 100% handmade. Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi „cutii”.
Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 3-4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.












