Acest arătos ceas Fero Feldmann dispune de un mecanism Baumgartner BFG 582 cu display digital. Mecanismul are eşapament cu 17 rubine, plus calendar şi secundar central. Ceasul are dimensiunile de 40×40 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar mecanismul are diametrul de 27,6 mm. Balansierul tip lis, prevăzut cu amortizoare antişoc Kif-Trior, bate cu 21.600 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură, complet armat, o rezervă de mers de 44 de ore. Capacul spate este din oţel, foarte bine clipsat, cu seria 81104. Carcasa este în stare foarte bună, aşa cum este şi cadranul, care are o culoare deosebită. Ora, minutele şi data sînt inscripţionate pe trei discuri separate, care se rotesc în aceeaşi direcţie, în trei aperturi separate ! Ceasul are şi secundar central, reprezentat de o săgeată roşie. Un model jump hour rar întîlnit astăzi, în stare estetică excelentă.
Marca Fero Feldmann, fondată în 1959, aparţinea companiei Fero Watch (înfiinţată inainte de al doilea război mondial), cu sediul în orăşelul elveţian La Chaux-de-Fonds. Fero Feldmann a utilizat mecanisme de la cei mai buni producători elveţieni, pentru a echipa ceasurile sale: Anton Schild, Bettlach, FHF etc. Destul de dificil de găsit astăzi un Fero Feldmann în stare foarte bună.
Termenul de „Jump Hour” (Heures Sautantes în franceză, Oră Săritoare), sau ceas digital, se referă la ceasurile mecanice care indică timpul direct cu cifre, cu ajutorul unor discuri rotitoare, în locul indicatoarelor clasice însoţite de secundar. Primele exemple de astfel de ceasuri au fost fabricate în secolul al XIX-lea ca ceasuri de buzunar, începînd cu o piesă unicat făcută în 1830 de Blondeau pentru regele francez Ludovic-Filip d’Orléans. Producţia de semi-masă a început cînd Joseph Pallweber a inventat primul ceas de buzunar cu cadran numeric – oră săritoare şi minute. El a înregistrat mai multe patente între anii 1882 şi 1887, licenţiind acest concept mai multor producători dintre care cei mai cunoscuţi erau Cortebert şi IWC. Alte manufacturi au început curînd să copieze conceptul, modificîndu-l, astfel rezultînd cadrane cu oră săritoare şi minute retrograde sau flyback. Primul ceas de mînă Jump Hour a apărut în perioada Art Deco, aproximativ în 1920, dar a fost doar o scurtă aducere aminte a acestei tehnologii. Cea mai mare producţie de ceasuri digitale a avut loc în anii ’60–’70, ca o alternativă mai ieftină la ceasurile electronice ! Aceste piese sînt echipate cu mecanisme standard, de obicei cu eşapament pin-lever, singura diferenţă fiind că au discuri rotative în loc de indicatoare. Ele sînt numite în mod generic ceasuri cu oră săritoare, datorită saltului pe care-l face discul de oră la sfîrşitul fiecărei ore. Ceasurile digitale au fost întotdeauna privite ca nişte ciudăţenii de către publicul larg, fiind readuse în atenţia pasionaţilor de către colecţionarii care şi-au dat seama că aceste piese din anii ’60–’70 sau chiar mai timpurii sînt pe cale de dispariţie.
Ceasul arată foarte bine dar nu funcţionează. Se livrează cu cureaua de prezentare, nouă, dedicată, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”), 100% handmade. Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi „cutii ceasuri”.
Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 3-4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.
