Etichetă: mecanism Unitas 6325 Wehrmachtswerk

ceas Dugena Troupier, calibrul 3909 (baza Unitas 6325)

Share

Acest ceas Dugena Troupier este echipat cu un calibru Dugena 3909, dezvoltat din mecanismul elveţian Unitas 6325 cu 17 rubine şi secundar periferic, fabricat în anii ’60 (după forma podurilor şi decupaje). Acest mecanism este numit şi Wehrmachtswerk (army movement, mecanism militar), în funcţie de marcă podul care susţine roţile superioare putînd avea forme (decupaje) diferite. Balansierul lis cu amortizoare antişoc Incabloc efectuează 21.600 de oscilaţii, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers strategică de 47 de ore. Pe roata de la caseta arcului este marcat numele brandului şi calibrul. Punţile superioare sînt frumos decorate cu guilloche-uri „bob de orez” (vezi foto 6). Ceasul are dimensiunile de 39×40 mm şi distanţa între anse de 19 mm, iar mecanismul are diametrul de 29 mm şi înălţimea de 3,85 mm. Capacul spate este din oţel, pe filet, şi are ştanţat la exterior numele mărcii şi seria 156. Carcasa este integral din oţel (ştanţă pe capacul spate, interior). După cum arată şi denumirea, Troupier, acest model a fost produs ca o alternativă de serie pentru militari. Avînd toate caracteristicile unui „trench watch” în variantă îmbunătăţită, cu un mecanism solid botezat army movement, acest ceas a fost de utilizat de militari, la vremea respectivă.

450 lei

ceas BWC Courage, mecanism Unitas 6325 Wehrmachtswerk, fabricaţie circa 1965

Share

Acest ceas BWC Courage este echipat cu un mecanism Unitas 6325 cu 17 rubine şi secundar periferic, fabricat în anii ’60-’70 (după forma podurilor şi decupaje). Chiar şi mecanismul este cunoscut drept Wehrmachtswerk, mecanism „de uz militar” (sursa: arhiva dr. Roland R.). Ceasul are diametrul de 38 mm şi distanţa între anse de 20 mm, iar mecanismul are diametrul de 29 mm şi înălţimea de 3,85 mm. Balansierul lis este prevăzut cu amortizoare Incabloc şi efectuează 21.600 de oscilaţii, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers strategică de 47 de ore. Capacul spate, din inox, este pe filet şi are seria 852018. Cadranul este simplu, cu indecşi şi indicatoare negre, perfect lizibile. De aproape 100 de ani, din 1924, BWC și-a câștigat o reputație recunoscută pentru excelența sa în fabricarea ceasurilor. De-a lungul anilor, obiectivul lor principal a fost să ofere măiestria preciziei elvețiene, design și tehnologie remarcabilă la un preț accesibil. O filosofie clar evidentă la ceasul la care te uiți acum !

625 lei

ceas extraplat Hoga, mecanism Unitas 6325 Wehrmachtswerk, fabricaţie anii ’50

Share

Acest ceas extraplat Hoga este echipat cu un mecanism Unitas 6325 cu 17 rubine şi secundar periferic, fabricat aproximativ în anii ’50 (după lipsa amortizoarelor de la balansier). Acest mecanism este supranumit, în literatura de specialitate, Wehrmachtswerk (army movement, mecanism militar). Din acest mecanism au fost dezvoltate ulterior Dugena 3909 şi Dugena 3914. Ceasul are diametrul 37 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar diametrul mecanismului este de 29 mm şi înălţimea de 3,85 mm. Balansierul lis execută 21.600 de oscilaţii pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o impresionantă rezervă de mers de 47 de ore. Carcasa ceasului, cu anse fancy lugs, este placată cu aur, iar capacul spate este din oţel, cu seriile 2258 şi 8355 embosate sub numele mărcii. Geamul, cadranul, coroniţa – sînt şi ele în stare foarte bună. Grosimea ceasului este de doar 8 milimetri, cu tot cu geam !

 

Înfiinţată în 1912 la Tramelan, de către Paul Choffat, Hoga Watch Ltd.\ Montres Hoga SA a produs ceasuri de înaltă calitate. În 1930 Paul Choffat înregistrează marca HOGA ca o expresie a calităţii produselor sale (numele mărcii fiind de fapt o abreviere a „HOrlogerie GArantie”). Paul Choffat era un ceasornicar elveţian de mare notorietate la vremea respectivă, care a dezvoltat arta orologeriei începînd cu anul 1912 (cînd şi-a deschis primul atelier). Hoga a fost preluată în 1942 de fiul fondatorului, James Choffat. A dezvoltat şi mecanisme in house, dar marea lovitură, apogeul companiei Hoga, a venit în anii ’60 odată cu ceasurile digitale (nu aveau indicatoare, ora fiind indicată de nişte discuri cu cifre ce se roteau în interiorul carcasei, acţionate de un mecanism mecanic).

750 lei

ceas BWC Courage, mecanism Unitas 6325 Wehrmachtswerk, fabricaţie circa 1965

Share

… ceas BWC Courage … mecanism Unitas 6325 … 17 rubine … mecanism Wehrmachtswerk … uz militar … Incabloc … măiestria preciziei elvețiene … design … tehnologie … filosofie.

 

Manufactura BWC … Arthur Charlet … Buttes … cantonul Neuchâtel … sat elveţian … Val de Travers … Franţa … Buttes Watch Company … cantonul Solothurn … Reek GmbH … Pforzheim Germania … Maddox AG … Stark Watches … tîrgul de orologerie Baselworld.

0832 – VÎNDUT !!!