web counterweb counter

ceas Volna mecanism 2809A cu microregulator Reed’s, în grad de cronometru, fabricat aproximativ în 1959

01 ceas Volna mecanism 2809A

Acest ceas Volna („val”, în limba rusă), în grad de cronometru, renumit pentru precizia exemplară, este un sovietic rar întîlnit astăzi în stare bună, produs cu aproximaţie în 1959 la Fabrica de Ceasuri din Tchistopol. Mecanismul Volna 2809 A, unul dintre cele mai precise fabricate în fosta Uniune Sovietică, avînd 22 rubine, secundar central şi microregulator Reed’s, este o copie aproape perfectă a celebrului mecanism Zenith 135. De remarcat că acest mecanism a fost produs timp de numai şase ani, între 1958 şi 1963, şi dezvoltat mai întîi pentru producţia militară. Balansierul supradimensionat, din glucydur, cu şuruburi de compensare, amortizoare antişoc şi spirală cu spira terminală tip Breguet ocupă aproape o treime din suprafaţa mecanismului şi asigură chiar şi astăzi o precizie de invidiat cu cele 18.000 de alternanţe ale sale. Arcul motor, complet încărcat, crează o rezervă de mers de 44 de ore. Ceasul are dimensiunile de 37×42 mm şi distanţa între anse de 17 mm, iar maşinăria are diametrul de 28 mm şi înălţimea de 4,85 mm. Mecanismul este inscripţionat cu ştanţa fabricii („Cistopolii Ceasovai Zavod”) şi seria 33423. Designul grafic al cadranului este specific anilor ’60. Capacul spate din inox, inscripţionat în limba rusă „antişoc, antipraf şi rezistent la apă”, este în stare foarte bună, are inel filetat. Toate componentele sînt cele originale ! Chiar şi remontoarul este acelaşi cu care a ieşit din fabrică (coroniţa de Volna are o formă specifică, rotundă, diferită de a celorlalte ceasuri ruseşti). Carcasa este acoperită prin electroliză cu un strat de aur de 20 de microni (marcaj pe ansa din dreptul orei 5). Indecşii orari şi indicatoarele sînt luminescente, cu fosforul încă în stare bună (vezi foto 8). Acest mecanism are o istorie neobişnuită. Cînd Zenith a conceput legendarul calibru 135, a utilizat o a doua roată descentrată pentru a aloca mai mult spaţiu destinat casetei arcului şi roţii balansier. Inginerii ruşi au preluat ideea pentru a fabrica propriul mecanism (calibrul 2803) apoi au dezvoltat-o, făcînd-o mai folositoare (calibrul 2809) prin deplasarea celei de-a 3-a roţi astfel ca aceasta să poată roti pinionul unui secundar central, precum şi o a 4-a roată din mecanism ! Este unul dintre cele mai căutate mecanisme chiar şi astăzi, datorită preciziei. De altfel, acest tip de mecanism trebuia să treacă teste similare cu cele COSC: cele care treceau acest test echipau ceasurile Wostok Precision Class, iar cele care nu treceau acest test erau folosite pentru a echipa brandurile Volna şi Almaz.

600 lei