Etichetă: ceas Rocail

ceas Rocail (Pierce), superb mecanism Pierce 103 (baza Eclipse 10.5), fabricaţie circa 1942-1943

Share

Acest ceas Rocail (una dintre mărcile înregistrate ale celebrei manufacturi Pierce) este echipat cu un superb mecanism calibrul Pierce 103 (derivat dintr-un mecanism mai rar, Eclipse 10.5) în varianta cu 15 rubine şi secundar periferic. Ceasul are diametrul de 36 mm şi distanţa între anse de 16 mm, iar mecanismul are diametrul de 23,3 mm şi o grosime de 4,15 mm. Balansierul prevăzut cu şuruburi de compensare şi amortizoare rudimentare specifice anilor ’40 execută 18.000 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers de 40 de ore. Punţile superioare ale mecanismului sînt decorate cu Côtes de Genève, iar rubinele sînt chatonate în alamă. Carcasa şi coroniţa de armare sînt în stare bună. Capacul spate nu-i aparţine. Cadranul este înfrumuseţat de două superbe indicatoare cathedral din oţel albăstrit termic.

 

Rocail este una dintre mărcile înregistrate încă din 1902 de către Leon Levy & Freres şi produsă de către celebra manufactură Pierce SA, fondată în 1883 tot de către fraţii Levy, cu sedii în principalele oraşe elveţiene: Biel \ Bienne, Geneva şi Moutier. De-a lungul timpului, mărcile de sub umbrela Pierce au reuşit să obţină nu doar o bună reputaţie ci şi o largă recunoaştere din partea multor cunoscători……>>

475 lei