Etichetă: calendar bicolor

ceas Vetta, calendar bicolor, mecanism Peseux 336 N

Share

Acest ceas Vetta este echipat cu un mecanism Peseux 336 N cu 17 rubine, secundar periferic şi calendar, fabricat în anii ’60. Zilele calendarului sînt marcate alternativ cu roşu şi negru. Acest mecanism a fost modificat şi folosit şi de Dugena, sub denumirea de Dugena 1199 şi Dugena 3802. Maşinăria are diametrul de 25,6 de mm şi grosimea de 3,7 mm, iar ceasul are diametrul de 37 mm şi distanţa între anse de 18 mm. Balansierul cu amortizoare Incabloc execută 18.000 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers de 43 de ore. Cadranul cu indecşi şi indicatoare aurii superbe, este în stare foarte bună, ca şi capacul spate din oţel, cu seria 11041. Carcasa, fabricată de Placor SA, este placată cu 20 de microni de aur (ştanţă între anse, la ora 6, atît pentru placaj cît şi poanson de meşter). Roata de la caseta arcului este inscripţionată cu numele mărcii şi trei stele (un simbol al calităţii). Un ceas de o frumuseţe clasică, ce nu se demodează niciodată.

Ceasurile Vetta (produse şi distribuite de grupul italian Binda) au o istorie foarte interesantă. Povestea mărcii începe în 1896, cînd ceasornicarul elveţian Paul Wyler făcea pionierat în dezvoltarea balansierelor pentru ceasuri…..>>

600 lei