Acest lot de 5 ceasuri Pobeda, printre primele modele, este un proiect special de are nu mai am timp să mă ocup: din cele 5 ceasuri identice, patru funcţionează, şi pot fi făcute cel puţin trei care să arate şi să funcţioneze foarte bine, restul pieselor putînd fi păstrate de rezervă. Două carcase sînt în stare aproape NOS (foarte rar păstrate atît de bine carcasele din aluminiu eloxat). Cadrane şi capace spate în stare foarte bună. Mecanisme cu seriile 32273, 50382, 53154 etc. Unul dintre ele are cureaua originală, ştanţată cu motive florale. Se livrează ca în fotografii, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului.











