Acest ceas Vialux Super Datalarm, în stare NOS, este echipat cu un mecanism elveţian AS 1931 cu 17 rubine, secundar central, calendar şi sonerie, fabricat între 1970 şi 1974. De altfel, acest mecanism a fost produs timp de numai patru ani, în doar 300.000 de exemplare ! Ceasul are diametrul de 42 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar diametrul mecanismului este de 26 mm şi înălţimea de 6,9 mm. Balansierul lis cu amortizoare Incabloc şi un interesant microregulator efectuează 21.600 de bătăi pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o fenomenală rezervă de putere de 50 de ore. Mecanismul auriu-cupru este superb. Carcasa din oţel este în stare perfectă (vezi şi foto 9, 13). Capacul spate, din oţel, în stare perfectă, cu seria 1791 (ceea ce înseamnă că este printre primele două mii de exemplare fabricate !), este pe filet şi este gravat cu numele şi logo-ul mărcii, un soare ieşind din valuri. Geamul acoperă un superb cadran NOS, marcat cu numele brandului şi al modelului. Ambele coroniţe sînt marcate cu logo-ul Vialux. Mecanismul suplimentar al soneriei este separat de cel de mers. Are propriul arc motor şi remontoar, iar ciocănelul bate timp de 12 secunde, la ora fixată, într-un ştift aflat în interiorul capacului. Astăzi, ceasurile cu astfel de complicaţii (sonerie) sînt foarte căutate şi apreciate, datorită ineditului şi complexităţii mecanismului.
Gaston J. Langel, din Courtelary (Biel), îşi înfiinţează propria companie orologeră în 1947, imediat după marea conflagraţie mondială, pe strada Chemin La Nicca nr. 9. În registrul comercial elveţian, el apărea ca Gaston-Joseph Langel, soţul separat al Friedei Marguerite, născută Poyet. O corecţie ulterioară a arhivarului a subliniat că doar proprietatea sa a fost separată de cea a soţiei, şi că „el nu a fost separat de corpul doamnei”. E uşor de ghicit cine a cerut acest lucru (probabil doamna Langel a considerat asta drept o reparaţie a onoarei :D). La 1 aprilie 1949 afacerea a devenit societatea pe acţiuni „Langel Watch Co. SA”, cu Gaston Langel preşedinte şi cu Walter Luginbühl, din Rubigen, ca secretar. Pe de altă parte, marca orologeră Vialux a fost înregistrată iniţial la 8 februarie 1957 de Victor Serex, cu sediul în Lausanne, pe Avenue de la Sailaz nr. 43, şi achiziţionată în 16 decembrie 1964 de libanezul Artine Simonian şi de Fredy Zaugg (Chemin dû Renard nr. 66, Vernier). Doi ani mai tîrziu, în urma decesului lui Gaston Langel, acelaşi Artine Simonian preia şi marca Langel. La 2 mai 1967 compania Langel cumpără Vialux de la Simonian şi Zaugg, iar în 1968 apare deja cu denumirea de Vialux-Langel. În 1973 o reclamă comercială arăta ca Vialux este specializată în ceasuri ultraplate rezistente la apă, cu dau fără dată, şi ceasuri cu sonerie. Compania a intrat în faliment la sfîrşitul anului 2004.