Acest ceas Orient Classic automatic, o prezenţă remarcabilă prin aspectul său, este echipat cu un mecanism in house Orient cu 22 de rubine, secundar central şi dublu calendar (dată la ora 8 şi zi la ora 10). Ambele calendare sînt cu setare rapidă din coroniţă. Ceasul are diametrul de 45 mm şi distanţa între anse de 22 mm. De asemenea, ceasul are un indicator zi\noapte mecanic, la ora 5. Carcasa este din oţel, iar geamul faţă-spate din cristal. Cureaua şi catarama sînt originale, marcate. Ceasul este într-o stare excelentă şi funcţionează foarte bine.
Istoria companiei Orient începe în 4 martie 1901, cînd Yoshida Segoro pune bazele firmei Yoshida Watch Shop în cartierul Ueno din Tokyo, vînzînd ceasuri importate. După 50 de ani firma lui Segoro se transformă în Tama Keiki Co., iar producţia de ceasuri va demara la fabrica din Hino. În 1951, Tama Keiki îşi schimbă numele în Orient Watch Co. Ltd, nume sub care devine celebră. După modele din ce în ce mai performante, în 1965 iese pe piaţă unul dintre cele mai reprezentative modele ale companiei, Multi-Year Calendar. Doi ani mai tîrziu, Orient lansează modelul Fineness, la vremea aceea cel mai subţire ceas din lume. La începutul anilor ’70, cînd majoritatea producătorilor se reprofilau spre ceasurile cu quartz, Orient a continuat să facă ceea ce se pricepea cel mai bine: ceasuri automatice. De altfel, compania este renumită tocmai pentru înaltul nivel calitativ al mecanismelor sale automatice. În 2009 Orient se afiliază la Seiko Epson Corporation, operînd în continuare ca entitate individuală dar producînd cu precădere mai mult componente de computer decît ceasuri. Logo-ul Orient este format din doi lei care ţin între ei o coroană: leul din stînga reprezintă compania, cel din dreapta reprezintă partenerii companiei, iar coroana din centru reprezintă clientul.