
Acest ceas Certina Waterking 215 este echipat cu un mecanism in house Certina 25-66 cu armare manuală, 17 rubine şi secundar central, fabricat în 1971 (acest tip de mecanism a fost produs doar între 1960 şi 1975 şi face parte din familia maşinăriilor 25-XXx, care cuprinde atît calibre manuale cît şi automatice). Ceasul are dimensiunile de 35×37 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar diametrul mecanismului este de 25,6 mm şi înălţimea de 3,85 mm. Balansierul lis din Glucydur, prevăzut cu amortizoare Incabloc, bate cu 19.800 de alternanţe pe oră, iar arcul motor asigură, complet încărcat, o rezervă de mers de 46 de ore. Capacul spate, din oţel, în stare impecabilă este marcat pe interior cu numele mărcii (vezi foto 12), iar la exterior are gravate seriile 5206 210-5 \ 8716331. Remontoarul este cel original, semnat cu logo-ul Certina (vezi foto 7). Geamul este cel original, în stare foarte bună. Cadranul în stare perfectă este în două tonuri, auriu şi negru. Carcasa este placată cu 20 de microni de aur (ştanţă între anse, la ora 6, atît pentru placaj cît şi poansonul fabricantului).