ceas Brno comemorativ, rar, calibrul 874 (baza Femga 520), fabricaţie 1947-1950

Share

Acest ceas Brno, destul de rar întîlnit, este însufleţit de un calibru Brno 874, dezvoltat dintr-o bază Femga 520 cu 17 rubine şi secundar centraal, fabricat la sfîrşitul anilor ’40 (după caracteristicile mecanismului, cam între 1947-1950). Ceasul are diametrul de 36 mm şi distanţa între anse de 18 mm, iar mecanismul are 23,3 mm diametru. Balansierul are şuruburi de compensare şi amortizoare Antichoc-102, rotindu-se cu 18.000 de alternanţe pe oră. Arcul motor asigură, complet armat, o rezervă de mers de 35 de ore. Există prea multe asemănări între familia de mecanisme Femga 500 şi Precimax 250, 400 şi 450 ca să credem că este doar o întîmplare (practic, mecanismele sînt identice), dar legătura dintre franţuzescul Femga şi elveţianul Precimax este necunoscută. Cercetări mai aprofundate ar rezolva probabil această dilemă, dar munca de cercetare ar putea fi enormă şi îndelungată, avînd în vedere că nu se cunoaşte nici o arhivă Brno, atît marca precum şi fabrica fiind dispărute de mult. Cadranul este frumos evidenţiat de roşul viu al secundarului. Capacul spate, din oţel, este inscripţionat cu numărul de serie 60919 şi două stele. Acestea arată calitatea acordată de Centre Tehnique de l’Industrie Horlogere (CETEHOR) din Besançon. Acesta acorda una, două sau trei stele maxim, iar numărul stelelor indica gradul de precizie oficial recunoscut. Poansonul CETEHOR constituia o garanţie suplimentară atît pentru producători cît şi pentru cumpărători. O serie de documente păstrate din acele vremuri (vezi foto 9, 10 şi 11) indică o prezenţă foarte activă pe piaţa orologeră franceză a acestui centru tehnic similar COSC. Deşi are circa 65 de ani, ceasul este foarte arătos.

 

Marca de ceasuri Brno a apărut, oricît de ciudat ar părea, DOAR pentru a celebra… un alt ceas ! Ceasul astronomic Brno, care datează încă din 1410 şi este al treilea ceas astronomic funcţional, ca vechime, din lume. Mai cunoscut este însă monumentul din marmură neagră, ridicat pentru a aminti victoria istorică a moravilor (oraşul Brno era capitala Moraviei) în faţa suedezilor. Practic, în 1645, aproape de ultima etapă a Războiului de Treizeci de Ani, orașul Brno a devenit faimos în toată Europa reușind să zădărnicească un asediu al armatei suedeze neînvinsă anterior, mulțumită parțial unui mic truc de cronometrare. Suedezii au asediat orașul timp de aproape trei luni, dar cetățenii din Brno nu s-au predat. Confruntat cu un impas, generalul suedez a spus că se va retrage dacă orașul nu va cădea pînă la prînz, așa că localnicii din Brno au decis să dea ceasul înapoi, pentru ca amiaza să bată cu o oră mai devreme, la ora 11. Generalul s-a ținut de cuvînt, iar suedezii și-au luat armele și s-au întors acasă. Pentru a comemora această victorie istorică, monumentul Ceasului Astronomic Brno a fost ridicat în Náměstí Svobody, piaţa principală din centrul orașului. În fiecare zi, la ora 11, obeliscul strălucitor de marmură neagră (menit să semene cu un glonț) eliberează prin cele patru deschideri cîte o biluţă de sticlă în culorile stemei orașului, pe care spectatorii le pot lua cu ei ca suvenir. Clopotul de la catedrala locală sună şi astăzi cu o oră mai devreme, în fiecare zi. Deși monumentul este cunoscut public ca un ceas astronomic, este doar un ceas. Construcția acestuia a durat trei ani.

 

Ceasul arată foarte bine şi funcţionează perfect. Se livrează cu cureaua de prezentare, iar transportul cade în sarcina cumpărătorului. Pentru acest ceas puteţi alege o frumoasă curea din piele autentică de struţ, şarpe sau viţel (găsiţi curele pentru ceas la secţiunea „curele piele”). Alte accesorii pentru ceasuri găsiţi la secţiunile „perniţe” şi „cutii”.

 

Atenţie: feriţi ceasul de lovituri sau şocuri mecanice puternice. Deşi are un mecanism solid cu amortizoare la balansier, este totuşi doar un ceas ! Feriţi ceasul de apă şi atmosfere umede, acide. Chiar dacă are garnituri de etanşare, în timp acestea slăbesc cîte puţin. Evitaţi apropierea de cîmpuri (electro)magnetice intense. Spirala balansierului este sensibilă, putînd rămîne cu un slab magnetism care îi perturbă funcţionarea. Periodic, la 3-4-5 ani, e bine să-i faceţi o nouă revizie la ceasornicar. Chiar şi cel mai bun ulei se degradează în timpul unei funcţionări mecanice îndelungate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *